Mihai Gâdea: Dacă se va întrerupe emisia...
Directorul postului de televiziune Antena 3, Mihai Gâdea, a explicat, vineri seară, ce se va întâmpla cu postul de televiziune, după ce Dan Voiculescu a fost condamnat la închisoare cu executare.
Mihai Gâdea a transmis telespectatorilor că, indiferent dacă "mâine dimineaţă găsim confiscat (sediul redacţiei Antenei 3 - n.r.), noi vom transmite din stradă".
"Dacă cumva nu ne găsiţi o jumătate de oră, o oră, două ore, staţi acolo că vom reveni. Găsim soluţii tehnice, chiar dacă ne confiscă sediul. Nu pot să ne confişte toate echipamentele; sper că nu au înţeles că şi astea sunt ale lor", a afirmat Mihai Gâdea, în ediţia specială de vineri seară.
Mihai Gâdea a precizat că, la nevoie, există prieteni ai Antenei 3 care vor contribui cu echipament tehnic la emisia acestui post de televiziune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News