Directorul de la Antena 3 a povestit, duminică seară, un episod din urmă cu mai mulți ani, care se putea încheia tragic pentru el. Mihai Gâdea a transmis că ce se întâmplă în aceste zile îi amintește de acel moment.
Iată povestirea lui Mihai Gâdea:
"În urmă cu niște ani de zile am avut o situație medicală foarte complicată. De la nu cine știe ce - aveam o laringită acută și nu mai puteam să respir - am fost luat de la Antenă de salvare. Am ajuns la spital, la urgențe și pentru că acolo era un medic stagiar și poate fără experiență, mi-a făcut niște antibiotic, care în acele cantități în mod cert mi-a făcut foarte mult rău. Într-atât de rău încât era să mor în acea noapte.
În cele din urmă m-am trezit, la un moment dat, la un alt spital și aveam să aflu toată povestea. M-am trezit la reanimare și aveam să aflu toată povestea - cum toți ai mei, cu toți prietenii mei, vorbiseră în câteva minute la telefon, cum m-au luat de acasă, cum m-au dus la spital. Era târziu, era spre dimineață. Mircea era la capul meu. Victor Ciutacu vorbise pe telefoane cu toți doctorii din lume. Și mulți alți prieteni de-ai mei - cunoscuți sau nu - în câteva minute făcuseră un lanț telefonic și uman, pentru că murea unul de-al lor. Cu unii dintre ei nu mai vorbisem de mult timp. De atât de mult timp, încât nici nu mai țineam minte. Dar în momentul în care au auzit că unul de-al lor e rău, au acționat ca și când nu exista nimic mai important pe lume.
Ce am văzut eu astăzi și în zilele care au trecut este ceva care mi-a adus aminte de acea noapte. Când m-am trezit și era Mircea lângă mine, eram cu perfuzii, la reanimare, lângă mine era cineva care murea ... . Era ceva îngrozitor și dintr-o dată am făcut un atac de panică. (...) Și m-a scos Mircea pe un cărucior, cu perfuzia în mână, m-a scos afară practic din spital, pentru că a realizat că, de fapt, dacă voi avea aer și voi fi ieșit din acea rezervă, din acel loc care îmi crea acea stare de panică, voi fi bine. Ce moment!
Dar acest moment mi-a adus aminte de acel moment. Ce trăim noi acum este un asasinat", a povestit Mihai Gâdea, în finalul emisiunii "Sinteza Zilei", de la Antena 3.
Vezi și: Ciutacu îi bate obrazul lui Orban: Cum l-au salvat Gâdea și Badea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)