Data publicării:
Mihai Daraban (CCIR), semnal de alarmă cu microintreprinderile: Chestiune de subzistenţă. Nici măcar 1,5 angajaţi pe firmă
Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a făcut mai multe precizări despre mediul de afaceri din România, dar şi despre situaţia companiilor.
Întrebat dacă mediul de afaceri se simte ascultat în ceea ce priveşte transformarea digitală a României şi dacă autorităţile publice cer părerea mediului de afaceri în aceste situaţii, Mihai Daraban a spus că "relativ. Câteodată. Noi oricum avem foarte multe de prezentat. Facem parte din altă categorie noi. Asociaţiile patronale patronate de ramuri vin cu probleme specifice fiecărei ramuri de activitate, noi venim cu probleme macro în ceea ce înseamnă diplomaţie economică pe de o parte. Pe de altă parte, vrem să îi facem pe guvernanţi să înţeleagă cine sunt jucătorii din piaţă".
Taxa de solidaritate. Câte firme din România au CA peste 100 milioane euro
"E ca la doctor, doctorul trebuie să îşi cunoască pacientul. Înainte de operaţie, doctorul întreabă pacientul şi despre greutate, şi despre analize, abia apoi te operează. Cam acelaşi lucru trebuie făcut şi de guvernanţi. Noi spunem asta de 7-8 ani. Hai să vedem cine sunt jucătorii, pentru că dacă nu ţinem cont de cine sunt, câţi sunt şi cu ce se ocupă, e foarte greu să stabileşti politici economice. S-a discutat în ultima perioadă de celebra taxă de solidaritate. Ok. sunt 318 agenţi economici în România peste 100 milioane de euro cifră de afaceri, incluzându-i pe cei străini. Din 318, nu ştiu dacă Guvernul ştie câţi sunt români. Probabil ştie, dar nu spune. Sunt 85 de societăţi româneşti, din care 66 private. Deci noi, gândindu-ne doar la cele private, avem 66 de agenţi economici.
Între 50 şi 100 de milioane de euro cifră de afaceri sunt 120 de privaţi români. Vă daţi seama că toţi avem săli de 200 oameni, putem să îi strângem într-o sală să vedem ce probleme specifice au", a mai spus Mihai Daraban.
"Microintreprinderile, chestiune de subzistenţă. Nici măcar 1,5 angajaţi pe firmă"
"Nu putem amesteca microîntreprinderile cu aceştia. Microintreprinderea în România este şi o chestiune de subzistenţă dacă vreţi. Din păcate, cifrele trădează multe.Ai 711.615 microintreprinderi şi nu angajează niciun milion de oameni. Sunt 970.000 de angajaţi, deci nici 1,5 angajaţi pe firmă. Aici este marea problemă. De a sta de vorbă, de a vedea agenda fiecăruia. Pe unii poate îi ajutăm în comerţul exterior, pe unii poate îi ajutăm pe intern, dar e foarte important să îţi cunoşti pacientul, cum se spune", a concluzionat Mihai Daraban în cadrul dezbaterii Digitalizarea României: noile provocări ale transformării digitale, organizată de DC MEDIA GROUP.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News