Data publicării:
Mihai Bobonete, moment emoţionant pentru Ianis şi Gică Hagi: Pentru ce îi eşti recunoscător tatălui tău?
Gheorghe Hagi a fost invitat în podcastul Da Bravo, moderat de Mihai Bobonete. La un moment dat, actorul a decis să îl sune pe fiul managerului de la Farul Constanţa, Ianis Hagi, şi l-a întrebat pentru ce îi este recunoscător tatălui său.
"Sincer, nu pot să spun exact când am fost cel mai recunoscător tatălui meu, pentru că au fost multe momente și nu cred că își are rostul gradul de comparație, dar îți pot spune exact de ce îi sunt recunoscător zi de zi tatălui meu. Gândul mă duce la întrebarea pe care el ne-a adresat-o mie și Kirei (n.r. sora lui), la 14 ani. Ne-a întrebat ce vrem să devenim în viața asta și în ce trebuie el să investească.
Automat, la prima întrebare, clar era fotbal, foarte ușor pentru mine, dar apoi când mă gândeam de ce trebuie el să investească sau cum, nu înțelegeam și automat când ești mic te gândești la partea financiară. Ulterior, mi-am dat seama că el nu se referea la chestia asta. El de fapt se referea la el și în ce poate să își investească el energia, cunoștințele, experiența, puterea pe care o are el și toate calitățile. Îi sunt recunoscător că, din acel moment, în orice minut, orice oră, orice zi, el a fost mereu acolo și m-a ajutat să devin… și eu, și Kira să devenim cei mai buni la job-ul fiecăruia.
Îi sunt recunoscător până în ziua de azi și de acum încolo, clar, pentru că, în opinia mea, nu e ușor ca părinte să faci chestia asta și el practic ne-a pus pe noi pe primul loc și a dat tot ce avea el mai bun ca să devenim noi cineva în viață și, în plus, să devenim cei mai buni”, a fost răspunsul lui Ianis Hagi, într-o intervenție telefonică, conform Prosport.
Cum a reacţionat Gheorghe Hagi
"Timp investit. Ei trebuie să simtă. Și ei, și mămica… Chiar dacă eu am stat mult mai puțin decât Mari (n.r. soția lui Gheorghe Hagi), dar totdeauna îmi făcea plăcere să stau cu ei, să mă simtă, să vadă ce gândesc, să vadă cum sunt și eu să îi văd pe ei. Cred eu că asta ne face ca acum să fim foarte apropiați. Nu trece o zi fără să vorbim. E o comunicare foarte bună. Orice copil are nevoie să vadă pe cineva în spatele lui, că îl susține, că e acolo, pentru că au nevoie de sfaturi. Ei trebuie să decidă, dar au nevoie de sfaturi. Eu îi spun după orice sfat: «Dacă tu crezi că e bun, e bun, dacă nu, aruncă-l la gunoi. Faci ca tine». L-am învățat să întrebe. Înainte să faci lucrurile, când ești tânăr, avem entuziasm, rupem tot, dar nu. Ai răbdare, pune întrebări ca să găsești răspunsuri foarte bune”, a spus Gheorghe Hagi.
Video - Reacţie de milioane a lui Florin Piersic la întâlnirea cu Gică Hagi. E prima dată când marele actor e faţă în faţă cu Regele
Mihai Morar a surprins momentul în care actorul Florin Piersic s-a aflat prima dată faţă în faţă cu Gică Hagi, Regele fotbalului românesc.
"O SĂ AJUNGEȚI SĂ NE FACEȚI STATUIE” a proorocit HAGI în 1998. Aseară, în Sala Tronului de la Palatul Regal, stăteam de vorbă cu Regele Piersic. La un moment-dat, Florin îl vede în sală pe Gică: “Auzi, Mihai, mă duci, te rog, până la Hagi? Vreau să-mi faci o poză cu el. Nu l-am întâlnit niciodată și aș vrea să-i mulțumesc..”
Peste o jumătate de minut, gândul lui Piersic se împlinea cu această îmbrățișare eternă. Cel mai iubit actor al românilor îl săruta pe obraz pe cel mai iubit fotbalist al românilor. Iar această întâlnire între cei doi Regi este cel mai frumos “HAI ROMÂNIA” pe care îl mai putem trăi într-o seară de septembrie, 2022. O seară de septembrie în care echipa României, nu Naționala lui Hagi, avea să retrogradeze în grupa C valorică a fotbalului european.
E septembrie 2022 și fotbalul românesc mai trăiește doar prin statuia lui Hagi. Și prin sărutul lui Piersic pe obrazul ei", a scris Mihai Morar pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News