Data publicării:

Mihaela şi Mircea Geoană, naşi la Alba Iulia

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
mihaela si mircea geoana
mihaela si mircea geoana

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi soţia sa, Mihaela, au fost naşi sâmbătă seara la Alba Iulia, unde au cununat religios o pereche originară din judeţul Alba, mirele, Liviu Burz, fiind, de peste un deceniu, solist al Operei de Stat din Viena.

La câteva luni după cununia civilă, care a avut loc la Viena, cei doi miri, Dorina şi Liviu Burz, de 35, respectiv 37 de ani, s-au căsătorit şi religios, sâmbătă, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, naşi fiind Mihaela şi Mircea Geoană. Naşul a spus despre finii săi că sunt o familie de români extraordinari şi patrioţi, arătând şi că mirele este 'unul din cei mai talentaţi artişti ai Operei din Viena, cu o voce fantastică, un bas extraordinar'.

Mirele este din oraşul Cîmpeni, din Munţii Apuseni, iar mireasa, care este economistă, din municipiul Sebeş. Familia Geoană i-a cunoscut pe cei doi miri prin intermediul fostului director al Operei de Stat din Viena, Ioan Holender, Liviu Burz participând şi la o serie de evenimente organizate de către Crucea Roşie Română, condusă de Mihaela Geoană.

Cununia religioasă s-a desfăşurat la Catedrala Reîntregirii, lăcaş de cult despre care Mircea Geoană a spus că este catedrala 'probabil cea mai importantă din punct de vedere al istoriei naţionale'. Petrecerea de nuntă va avea loc la un restaurant din Alba Iulia.

Ajunşi în Alba Iulia cu câteva ore înainte de nuntă, Mihaela şi Mircea Geoană au vizitat Cetatea Alba Carolina şi Catedrala Romano-Catolică. Preşedintele Senatului a apreciat oraşul, 'prin suprapunerea de ere istorice şi de vestigii arhitecturale, drept unul din cele mai atractive şi frumoase locuri din România'.

'Cred că ar fi nevoie de un efort naţional şi, cu bani europeni, şi cu banii noştri, şi cu bani de la guvern şi cu bani de la comunităţile locale, să punem în valoare, oriunde am avea în ţară, locuri care să ne identifice ca naţiune, ca şi cultură. Un astfel de efort merită făcut. Sunt convins că va fi şi o sursă de atracţie pentru turism intern şi internaţional, dacă bineînţeles va fi şi infrastructură şi dacă vom putea să punem un concept de turism la punct în această ţară', a spus Mircea Geoană.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel