Mihaela Mihai, membru PRU. Bogdan Diaconu: Să-i urăm bun venit în rândurile PRU!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Mihaela Mihai, una dintre cele mai celebre cântărețe din România în anii '70, s-a înscris în   Partidul România Unită (PRU), formațiunea politică condusă de deputatul Bogdan Diaconu și care are ca siglă pe Vlad Țepeș.

Anunțul că fosta cântăreață Mihaela Mihai a devenit, începând de luni, membru al PRU, dar și vicepreședinte al Senatului PRU a fost făcut de către liderul formațiunii politice, Bogdan Diaconu, pe contul său de socializare.

"Ni s-a alăturat în lupta pentru promovarea valorilor naționale cunoscuta luptătoare pentru drepturile artiștilor Mihaela Mihai, autoarea Legii 109/2005 privind indemnizația pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România (Legea „Mihaela Mihai"). Mihaela Mihai este, de ieri, vicepreședinte al Senatului PRU pe domeniul cultural și artistic. Să-i urăm bun venit în rândurile PRU!", este mesajul postat de către Bogdan Diaconu, marți, pe Facebook.

Maria Olaru s-a căsătorit cu Bogdan Diaconu, fost deputat PSD

Mihaela Mihai, inițiatoarea și președinta Uniunii Artiștilor Liber Profesioniști din România (U.A.L.P.R.- Artis), este și autoarea Legii 109/2005.

De asemenea, Mihaela Mihai este și membră a S.A.C.D. - Paris (Societe des Compositeurs et Auteurs Dramatiques).

La alegerile europarlamentare din 2009 și din 2014, Mihaela Mihai a vrut să candideze ca independent, însă nu a reușit să strângă suficiente semnături. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel