Migrația în România. Legislație pentru muncitorii străini care vin să lucreze în țara noastră. Predoiu, explicații / video
Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a subliniat necesitatea adoptării unei legislații specifice pentru muncitorii care vin să lucreze în România.
În ultimii ani, românii au putut vedea în diferite sectoare de activitate, muncitori din Asia sau Africa. Deși în țara noastră acești oameni sunt bine inventariați, datorită cererii continue de forță de muncă străină, în viitor, mai mult ca sigur este nevoie de adoptarea unei legislații specifice care să garanteze o eficiență sporită în lupta cu migrația ilegală.
Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a evidențiat atât beneficiile, cât mai ales riscurile la care România se expune atâta timp cât nu are un set de politici privind migrația și cât operatorii care angajează forță de muncă din afară nu sunt educați cu privire la gestionarea acestor angajați.
„O temă la care trebuie să ne gândim în viitor și pe care următorul guvern trebuie să o aibă în vedere are legătură cu elaborarea unui set de politici privind migrația. Aici avem o problemă foarte serioasă!
Pe de o parte avem un deficit al forței de muncă și o presiune a operatorilor economici să absoarbă din exterior forță de muncă, iar acest lucru este absolut normal, pentru că altfel nu se pot dezvolta companiile, dar pe de altă parte avem o provocare pe zona de securitate și de migrație ilegală, pentru că noi trebuie să avem grijă ca acest regim de contingent pe care îl acordăm să nu fie un rezervor pentru migranți ilegali. Trebuie să ne asigurăm că în momentul în care intră în țară să muncească, el chiar rămâne aici și muncește.
Dacă își schimbă gândurile și nu rămâne aici să muncească, trebuie ca imediat să avem proceduri de depistare și de capturare pentru a fi returnat în țara lui. Aici vom folosi procedura de screening din noul pact privind migrația și azilul, însă trebuie să ajustăm foarte mult politicile și legislația astfel încât să cooperăm între mediul de afaceri, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Muncii, pentru a crea un cadru legislativ menit să asigure și siguranța sub aspectul migrației ilegale.
Spre exemplu, dacă ești operator economic și ai 10 angajați cu permis de muncă și de ședere dintr-o țară terță, de pildă Nepal, și vezi că din cei 10, trei au dispărut de la muncă, civic ar fi ideal să spui că e o problemă, deoarece cei trei ar putea fi deja în drum spre Germania. În momentul în care ajung acolo și se identifică țara de unde au venit, tu, România, ai o problemă, iar asta înseamnă că și operatorul are o problemă“, a precizat ministrul Predoiu.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Predoiu, atenționare pentru Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
„Trebuie elaborată o legislație care să țină cont de toate aceste provocări. De asemenea, trebuie ponderate aceste tendințe, pe care am văzut că le are Ministerul Muncii, de a face ploaie de drepturi și ajutoare sociale.
Așa s-a întâmplat în Vest și acum au o problemă cu cohorte întregi de cetățeni care vin să stea și să colecteze drepturi și ajutoare sociale pe care state din vestul Europei le-au acordat. Statul trebuie să-și adapteze proceduri și tehnologie care să poată să-i semnaleze imediat“, a mai spus ministrul Cătălin Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News