Data publicării:
Migranţii de pe nava Ocean Viking vor fi găzduiţi de nouă ţări europene, inclusiv România
Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a declarat joi seară că nouă ţări europene s-au angajat să primească două treimi din cei 234 de migranţi preluaţi de nava umanitară Ocean Viking care urmează să acosteze vineri la Toulon, în sud-estul Franţei.
Nava Ocean Viking a ONG-ului SOS Méditerranée va acosta într-un port militar din Franţa "în mod excepţional", conform unui anunţ făcut de guvernul francez, după ce Italia a refuzat să autorizeze acostarea sa. Dintre ţările europene care s-au angajat să primească migranţi, Germania va primi "peste 80 de persoane", a spus ministrul francez într-un interviu televizat.
De asemenea, Croaţia, România, Bulgaria, Lituania, Malta, Portugalia, Luxemburg şi Irlanda vor primi migranţi în numele "solidarităţii europene", a spus Darmanin.
Refugiaţii primiţi sunt cei "eligibili pentru azil", a adăugat ministrul francez, repetând că "cei care nu pot obţine azil se vor întoarce direct în ţările lor de origine".
Pasagerii de pe Ocean Viking provin din Bangladesh, Eritreea, Siria, Egipt, Pakistan, Mali, Sudan, Guineea, conform sursei citate.
De la începutul anului, 1.765 de migranţi au dispărut în Marea Mediterană, dintre care 1.287 în zona centrală, cea mai periculoasă rută de migraţie din lume, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).
Italia, arătată cu degetul
Nava Ocean Viking cu 230 de migranţi la bord va fi primită vineri de Franţa în portul Toulon, în sudul ţării, şi o treime dintre pasagerii migranţi vor fi relocalizaţi în Franţa, a anunţat Parisul, care a criticat "opţiunea de neînţeles" a Italiei de a nu accepta nava umanitară.
"Vom primi această navă în mod excepţional, având în vedere cele 15 zile de aşteptare pe mare la care i-au supus pe pasageri autorităţile italiene", a declarat joi ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin.
În semn de protest, Franţa a decis să suspende cu "efect imediat" primirea planificată pentru această vară a 3.500 de refugiaţi aflaţi în prezent în Italia.
"Ce nu înţelegem este motivul pentru care Italia trebuie să accepte de bunăvoie ceea ce ceilalţi nu sunt dispuşi să accepte", a răspuns Piantedosi în comunicatul său.
"În acest an, aproape 90.000 de persoane au debarcat în Italia. Treisprezece ţări europene s-au angajat să preia în total 8.000 de persoane, mai puţin de o zecime. Până în prezent, un total de 117 persoane au fost luate în grijă (0,13% dintre sosiri), dintre care 38 de Franţa (0,04%)", a precizat ministrul italian.
El a denunţat dorinţa "de a impune principiul că Italia este singurul loc de sosire european posibil pentru imigranţii ilegali" şi faptul că, în ciuda afirmaţiilor de solidaritate europeană, peninsula "a înfruntat până acum singură această problemă".
"Ţările de intrare nu pot duce singure responsabilitatea exclusivă a gestionării afluxurilor" de migranţi, a concluzionat Piantedosi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News