Liberalii susţin că singura urgenţă care a motivat adoptarea documentului a fost cea electorală. Ordonanţa privind migraţia aleşilor locali a fost adoptată marţea trecută de Senat, în calitate de Cameră decizională.
Deputatul PNL Theodor Nicolescu a anuntat saptamana trecuta, intr-o conferinta de presa, ca au fost stranse semnaturile necesare sesizarii CCR.
"Lupta noastra cu OUG 55 a inceput inainte de publicarea ei in Monitorul Oficial. Daca va intrebati de ce ea continua si dupa alegeri va spunem: pentru ca, in primul rand, avem nevoie sa dam o data pentru totdeauna la o parte posibilitatea ca Guvernul prin OUG sa incerce sa influenteze procesul electoral", a declarat Nicolescu.
Citește și: CCR schimbă legea despre conducerea sub influența alcoolului
In opinia liberalilor, legea privind aprobarea OUG nr. 55/2014 este neconstitutionala pentru ca ordonanta este neconstitutionala.
"Din punctul nostru de vedere, legea privind aprobarea OUG nr. 55/2014 este neconstitutionala pentru ca OUG este neconstitutionala si in sensul acesta avem o multime de decizii ale CCR care arata ca prin lege nu se poate suplini viciul de constitutionalitate al OUG respective. De ce este ordonanta de urgenta neconstitutionala? (...) In primul rand, prin OUG, conform articolului 115 alin. 6 din Constitutie, nu se poate afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului. Or, in cazul acesta, OUG 55 modifica reglementari privind doua institutii prevazute de Constitutie - prima dintre ele se numeste administratia publica locala (...), cea de a doua la fel de importanta, pentru ca este esenta democratiei, este data de partidele politice", a explicat Nicolescu.
El a spus ca art. 115 alin. 6 din Legea fundamentala interzice adoptarea OUG in materia drepturilor electorale, pentru ca se introduce o noua categorie de alesi locali - supleantii.
"Supleantii pana acum nu erau prevazuti ca atare in lege, care au si niste drepturi in sensul ca pot sa opteze daca vor sa ramana in partidul lor sau nu. Acest lucru, din punctul nostru de vedere, nu putea fi facut prin OUG", a aratat Nicolescu.
Liberalii sustin ca dispozitiile OUG 55/2014 sunt contrare jurisprudentei CCR in materia migratiei politice a alesilor locali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol
- Pensionarii vor putea să-și ia talonul de pensie și biletele de tratament online, ne spune Daniel Baciu. Ce înseamnă digitalizarea Casei de Pensii și care este stadiul recalculării pentru septembrie
- Desființarea SIIJ, adoptată în ședința de Guvern. Proiectul o să fie înaintat Parlamentului
- Ciolacu: Avem o veste bună pentru pensionari / Video
- Povestea româncei care a devenit prima avocată din Europa și prima femeie din lume cu doctorat în Drept
- Tot mai mulți tineri din România adoptă trendul "furry" și se transformă în "fursona". Sabina Rusescu: În SUA sunt oameni care se cred obiecte
- Vine vara mai devreme. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea în weekend și săptămâna viitoare
- Mircea Badea: De ce nimeni nu a intervenit în cazul crimei din Crângași
- Aparat de zbor ucrainean prăbușit în România: totul a fost ținut secret. Bogdan Chirieac: Toată lumea s-a speriat. Trebuiau să anunțe în primul moment
- Anamaria Prodan dă cărțile pe față, în direct, la TV: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr!”
- Cum să fii mai optimist printr-un gest simplu. Japonezii au studiat fenomenul și funcționează
- România, în topul mondial al Internetului rapid. Andi Cristea: Am folosit cele mai noi tehnologii să ajungem aici
- Frumusețile Bucovinei nu sunt exploatate turistic suficient. Contracandidatul lui Flutur, plan pentru Suceava