Data publicării:

"Micuţele balerine" la ONU, New York

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp

La data de 16 mai 2019, o echipă a Şcolii de balet pentru copii şi tineret a Operei Naţionale Române din Bucureşti, condusă de fosta prim-balerină Magdalena Rovinescu, a susţinut un moment artistic la sediul ONU de la New York, în prezenţa Reprezentantului Permanent al României la ONU, Ambasador Ion I. Jinga. 

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la ONU, funcţionari internaţionali ai Organizaţiei şi un grup larg de vizitatori prezenţi în clădirea Adunării Generale ONU. 

În deschiderea evenimentului, Ambasadorul Ion I. Jinga a menţionat că şcoala românească de balet are o tradiţie de peste 40 ani şi a mulţumit micuţelor balerine pentru reprezentaţia artistică, felicitându-le pentru talentul şi dăruirea lor de a promova peste hotare şcoala românească de balet. În încheiere, diplomatul român, le-a încurajat să iubească muzica şi dansul, să se dedice pentru pasiunea lor de a-şi împlini visele, asigurându-le că românii sunt mândri de ele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel