Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Microsoft renunță la numele Nokia de pe noile telefoane inteligente

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Microsoft va abandona numele unui brand cunoscut de pe noile smartphone-uri. Asta la mai puțin de un an de când a preluat operațiunile de producție de telefoane mobile și servicii ale Nokia Oyj, pentru 5,4 miliarde de euro (7,5 miliarde de dolari), transmite BBC.

Alegeri prezidentiale 2024

Noile telefoane mobile inteligente Nokia Lumia vor fi cunoscute ca Microsoft Lumia, a anunțat gigantul american. Restul operațiunilor Nokia, care nu sunt deținute de compania americană, își vor păstra numele Nokia.

O postare de pe pagina de Facebook a Nokia France confirmă renunțarea la numele brandului. Redenumirea va fi prezentată pe plan global la momentul potrivit, a anunțat Microsoft, cel mai mare producător mondial de software.

Citește și: Microsoft, cea mai mare campanie de concedieri din istorie!

În prezent, Microsoft este într-un proces masiv de reorganizare. În iulie, compania americană a anunțat eliminarea a 18.000 de locuri de muncă, echivalentul a 14% din efectivele sale mondiale (127.000 de angajați), aceasta fiind cea mai mare restructurare de personal realizată vreodată în istoria companiei.

Cea mai afectată va fi divizia de telefoane mobile Nokia Devices and Services, care va pierde 12.500 de angajați, adică jumătate din forța sa de muncă. Ca urmare a acestor restructurări, Microsoft a informat că va înregistra costuri de 1,6 miliarde de dolari sub formă de pachete compensatorii și costuri asociate în următoarele patru trimestre.
De asemenea, în procesul de restructurare, Microsoft va închide, în noiembrie, uzina Nokia de la Komarom (Nord-Vestul Ungariei), care are aproximativ 1.800 de angajați, după ce în 2011 compania a închis și fabrica de la Jucu în urma unei investiții de 60 de milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel