Microbuz răsturnat în Alexandria; 13 persoane au ajuns la spital
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (JESHOOTS.com)
Sursă foto: Pexels (JESHOOTS.com)
Un microbuz a fost implicat într-un accident şi s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţa, în Alexandria, iar 13 persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, informează ISU Teleorman.  

"Pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă s-a anunţat producerea unui accident rutier în municipiul Alexandria, la intersecţia străzilor Cuza Vodă şi 1 Mai, în care au fost implicate un microbuz de transport persoane şi o autoutilitară de transport marfă. La sosirea forţelor de intervenţie, s-a constatat că microbuzul era răsturnat, însă toate persoanele erau ieşite, acuzând leziuni uşoare. În eveniment au fost implicate 16 persoane, dintre care 15 din microbuz şi una din autocamionetă", precizează ISU Teleorman.

Conform sursei citate, 13 persoane, cu vârste între 25 şi 65 de ani, cu leziuni uşoare, conştiente şi cooperante, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Alexandria.

"Pentru gestionarea optimă a acestui eveniment, salvatorii teleormăneni au intervenit cu şase ambulanţe, un echipaj SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM), o maşină de stingere şi o autospecială de descarcerare. După asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări", mai informează ISU Dâmboviţa, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel