Data publicării:

Michel Barnier: Brexitul este ca urcatul unui munte. E nevoie de vigilenţă, hotărâre şi răbdare

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Discuţiile avute vineri dimineaţă cu ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, au fost ''constructive'', a apreciat negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, citat de Reuters şi AFP. 

Brexitul este ca urcatul unui munte. Avem nevoie de vigilenţă, hotărâre şi răbdare, a declarat Barnier în faţa jurnaliştilor după încheierea reuniunii de lucru cu demnitarul britanic, desfăşurată la Bruxelles. La rândul său, guvernul de la Londra a calificat întâlnirea Barnier-Barclay drept constructivă.

(Ministrul pentru Brexit) Steve Barclay a avut o întâlnire constructivă cu Michel Barnier în această dimineaţă. Michel Barnier le va prezenta ambasadorilor din UE27 rezultatele în această după-amiază, a menţionat executivul britanic. Europenii au dat termen până la finalul săptămânii guvernului britanic pentru a le prezenta un compromis acceptabil şi a ajunge la o separare amiabilă pe 31 octombrie. Negocierile dificile au continuat marţi la Bruxelles în baza unui proiect prezentat săptămâna trecută de Boris Johnson pentru a încerca să pună capăt problemei frontierei irlandeze. Planul britanic a fost respins de europeni în forma primită.

Negocierile nu au permis până acum soluţionarea punctelor în dezacord şi surse britanice au calificat marţi un acord foarte improbabil, după o convorbire telefonică dificilă între Boris Johnson şi Angela Merkel. Obiectivul este ajungerea la un compromis înainte de summitul european de pe 17 şi 18 octombrie. În lipsa unui acord pe 19 octombrie, o lege îi impune prim-ministrului Boris Johnson să solicite o amânare de trei luni, deşi el a promis că Brexitul va avea loc pe 31 octombrie, cu sau fără acord, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel