Data actualizării:
Data publicării:

Mic dejun de campion. Ce mănâncă David Popovici în fiecare dimineață

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook David Popovici
Facebook David Popovici

Iată cum arată micul dejun al campionului David Popovici!

David Popovici (19 ani), campion mondial și european la 100 și 200 de metri stil liber în 2022 și, sperăm noi, campion mondial și după Jocurile Olimpice de la Paris, urmează un regim alimentar strict. Sportivul preferă un mic dejun simplu dar bogat în nutrienți care îi oferă energia necesară pentru antrenamente. Micul dejun al lui David Popovici nu este complicat deloc. O combinație de iaurt, fulgi de ovăz, semințe de chia, banane și miere și... ziua începe cum nu se poate mai bine.

Iată cum poți prepara și tu un mic dejun ca al campionului nostru!

Pentru a prepara un mic dejun ca al lui David Popovici vei avea nevoie de următoare ingrediente:

- 1 banană de mărime medie

- 300 g iaurt  (3,5-4% grăsime) sau kefir

- 2 lingurițe semințe de chia

- 2 linguri fulgi de ovăz neîndulciți

- 1-2 linguri miere

- fructe (opțional)

Poți folosi fulgii de ovăz ca atare sau îi poți rumeni pentru a adăuga aromă. Într-o tavă cu hârtie de copt pui fulgii de ovăz și îi coci la 160 °C timp de 12-15 minute sau până se rumenesc și devin ușor crocanți. Când sunt gata, îi scoți și îi lași la răcit.

Torni iaurtul sau kefirul într-un bol și adaugi semințele de chia. Lași la hidratat timp de câteva minute. Adaugi, după gust, mierea, fulgii de ovăz copți și banana tăiată rondele. După preferință, poți adăuga nuci su migdale crude, dar și alte fructe ca afine, zmeură etc.

A pus România pe podium la JO de la Paris

David Popovici s-a calificat, marți, 30 iulie, în finala probei de 100 de metri de la Jocurile Olimpice de la Paris cu timpul de 47:66. Ultima provocare înainte de titlul cel mare este programată pentru miercuri, 31 iulie, ora 23.22, cursă care va fi transmisă în direct la TVR 1 și Europsort 1.

David Popovici a câștigat pe 29 iulie medalia de aur la proba de 200 metri liber, stabilind un timp de 1:44:72 și devansându-l pe englezul Matthew Richards cu doar două sutimi de secundă. Aceasta a fost prima medalie de aur câștigată de un înotător român în istoria olimpică și doar a doua medalie pentru România în înotul masculin. Până acum, singurul înotător român medaliat era Răzvan Florea, care a obținut bronzul în proba de 200 metri spate la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena. Cu această victorie, Popovici a adus a 91-a medalie de aur pentru România în istoria Jocurilor Olimpice. În trecut, Popovici deținea recordul mondial de 46,86 secunde, care a fost doborât în februarie 2024 de chinezul Pan Zhanle, cu un timp de 46,80 secunde.

De ce și-a înghețat anul la facultate

Ca să se poată concentra exclusiv pe pregătirea pentru Jocurile Olimpice şi pentru a fi sigur că, deopotrivă, dă tot ce-i mai bun şi pe băncile Facultății de Psihologie, acolo unde este student, campionul mondial şi european la nataţie a luat o decizie  cât se poate de înţeleaptă în ceea ce priveşte frecvența la cursuri.

„Am vrut să încerc cu facultatea din anul Jocurilor Olimpice, să le fac pe amândouă, dar am văzut că nu mă pot concentra pe pregătire împreună cu facultatea pe cât de mult mi-ar plăcea, aşa că am ales să îngheţ anul, ne concentrăm pe ce este mai important anul acesta şi la anul mai încercăm o dată” - David Popovici, campion mondial şi european la nataţie, calificat la JO în probele de  100m şi 200m liber.

Tânărul de 19 ani recunoaşte că dă autografe și face poze cu fanii aproape zilnic iar asta nu poate decât să-l bucure.

„Eu încerc să stau cât mai mult sub radar şi îmi văd de viaţa mea normal. Am ieşit pe stradă cu şapcă, mască, cagulă, ochelari de soare, nu contează, oamenii mă recunosc” a spus David Popovici, potrivit sportpesurse.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel