Data publicării:
Miami, în TOP 5 al orașelor americane cu cel mai mare nivel de stres
Miami, una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Statele Unite și din lume, se află printre primele cinci orașe americane cu cel mai mare nivel de stres, potrivit unui studiu publicat de compania WalletHub și citat miercuri de EFE.
Studiul se bazează pe indicatori precum timpul de deplasare, orele diurne de somn, programul săptămânal de lucru sau rata sărăciei în rândul locuitorilor unuia dintre cele 150 de orașe cele mai populate din lume. Analiza a avut de asemenea în vedere accesibilitatea prețului la locuințe, rata divorțurilor, a sinuciderilor și a crimelor din aceste orașe.
Pe această listă, Miami ocupă locul al cincilea după Newark (New Jersey), Detroit (Michigan), Cleveland (Ohio) și Jackson (Mississippi), dar înaintea unor metropole ca Las Vegas, clasat pe locul 12, Los Angeles (36), Washington (38) și New York (49), notează EFE
Potrivit WalletHub, stresul afectează peste 100 de milioane de persoane din Statele Unite, în principal din motive financiare, apoi legate de locul de muncă, familie și relații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News