Mi-e dor de Arșinel azi. Mi-e frântă inima puțin că a plecat la Stela lui, ușor huiduit și pus pe fugă de o Românie și-un sistem care n-au știut să-l creadă și să-l iubească
Autor: Liana Ganea | Publicat pe: 30 sep 2022, 08:54
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Mi-e dor de el azi. Şi-mi va fi și-n toate dimineţile de mâine de acum încolo. Maestre, primeşte un ultim buchet şi-un rând de aplauze din partea noastră!

Deja mi-e dor de Arşinel. De el şi de Stela şi de glumele lor vechi. Atât de învechite încât copiii din noua generaţie nu le-ar mai fi putut gusta cu aceeaşi poftă cu care le memoram eu sau alţii ca mine prin ’90. Mi-e dor de dansurile lui stupide cu mâinile în aer, de baticul pe care şi-l lega sub barbă când se îmbrăca în femeie, de chiţăitul şi strigăturile răguşite pe care le scotea din gât atunci când interpreta roluri de ţaţă, de muiere de la ţară, de nevastă isterică ori de copil enervant.

Mi-e dor de marele Arşinel, de cel plecat de la Dolhasca şi ajuns pe Calea Victoriei şi, de acolo, mai departe, pe scenă, pe peliculă, pe ecrane şi pe inimi de români. Acolo s-a aşezat şi-acolo a adormit. Pe inimile noastre. A pus bucurie şi fală de roşu-galben-şi-albastru-n ele, ne-a luminat sărbătorile, ne-a încărcat casele din copilărie cu voci de personaje de poveste şi ne-a făcut pe toţi un pic mai fericiţi în vremuri razna.

Mi-e dor de Arşinel care a trecut prin multe. Prin război şi foametea de după, prin boli, prin bârfe, prin judecăţi omeneşti, prin scandaluri media, prin vorbe care au usturat şi au săpat la rădăcina demnităţii şi mândriei de om care nu ştie să stea altfel decât în picioare.

Când eram mică mi se părea că Arşinel e nume de păpuşă de teatru, un fel de combinaţie între Arlechino şi Prichindel. În capul meu, cele două, combinate, făceau de un... Arşinel. Şi-mi suna aşa de dulce şi de copilăresc încât îmi venea greu să-mi imaginez un om mare, un bărbat solid, cu mers greoi şi spate lat şi cu nume de... giumbuşlucar.

Mi-e dor de Arşinelul revelioanelor copilăriei mele. De râsul clocotitor cu care contamina tot în jur, de poveştile lui cu tâlc spuse-n emisiuni şi scrise-n cărţi şi chiar şi de tristeţile lui din ultimii ani de viaţă. A iubit-o pe Stela ca pe o stea din ceruri doar de el ştiute. Mi-e frântă inima puţin că a plecat acolo, la Stela lui, uşor huiduit şi pus pe fugă de o Românie şi-un sistem care n-au ştiut să-l creadă şi să-l iubească decât după ce a închis ochii şi a tras cortina după el. În rest, i-au numărat averile, i-au cerut socoteală pentru titluri şi merite şi l-au căutat la buzunar ca pe un tâlhar. La aflarea veştii, am simţit ce am simţit şi când am aflat de moartea Stelei Popescu, sau a lui Jean Constantin sau a lui Puiu Călinescu, a Marelui Dem, a Luminiţei Gheorghiu, a Tamarei Buciuceanu sau a iubitei noastre Draga.

Cel mai iubit român

Mi-e sufletu-ndoit şi încerc să citesc, în timp ce scriu, un crâmpei din autobiografia lui pe care o am în bibliotecă din 2013, de când a fost lansată. Mi-a atras atenţia, în mod deosebit, caracterizarea pe care i-a făcut-o regretata Cristina Stamate în carte: “Pe Alexandru Arşinel viaţa l-a premiat cu dărnicie, aducându-l pe lume în dulcea Moldovă, într.o casă mică cu o livadă de pruni din care dacă guşti o dată, le duci dorul toată viaţa. Soarta i-a dăruit o voce extraordinară cu care şi-a putut câştiga existenţa în anii tineri,  cântând în cele mai şic baruri ale vremii. Dumnezeu i-a recunoscut smerenia şi dragostea şi l-a răsplătit cu doi feciori ca brazii care l-au făcut mândru, fericit şi... bunic. Să nu uităm că i-a fost decernat premiul de Cel mai iubit român. (…) Sandu a avut o putere de muncă egală cu a unui căpcăun, de-aia a şi fost ales să conducă destinele Teatrului Constantin Tănase, devenind şi... Directorul Alexandru Arşinel. Îmi place Sandu şi când face glume proaste, nerezistând tentaţiei unui histrionic joc copilăresc, pentru că acest copil mare ştie să fie bun şi iubitor cu toţi cei care-l înconjoară, familie, prieteni sau angajaţi. Asemenea unui cavaler medieval, Arşinel şi-a luat ca armă iubirea şi a adus în sălile teatrului armate de susţinători, nobili demni şi plini de dragoste pentru Teatrul de Revistă”.

Mi-e dor de Arşinelu’ tinereţii mele. Şi mi-e şi mai dor pentru că acolo, în faţa tv-ului în care strălucea el, erau cu mine - în clipă - şi părinţii mei. Mai joacă un rol şi pentru ei, te rog, Sandule bunule! Încă unul! Ia-o şi pe Stela cu tine şi mai fă-mi-i fericiţi încă o seară, încă un Revelion stelar, din ăla de-al vostru! Te vor vedea mai bine de acolo, fără purici, fără dungi şi fără imagine dată peste cap. Te-au iubit ai mei. Şi de-aia te iubesc şi eu, Nat King Cole de România!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?