Data actualizării:
Data publicării:

Mișcarea care dezvoltă economia României: Cum ajungem la TVA de 16%

Autor: Lucian Isar | Categorie: Politica
WhatsApp

Cum ajungem la TVA de 16? In pasi calculati si fermi. Nu doar cu intentii bune ci si cu masuri oportune pentru nivelul de dezvoltare al Romaniei.

Un prim pas este aprobarea initiativei PNL de aprobare a Directivei Europene nr. 1164/2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne.

Aceasta masura ar spori incasarile bugetare de pana la 4 ori, din zonele unde se practica erodarea bazei de impozitare si plimbarea profitului in afara Romaniei.

Mentinand stabilitatea fiscal bugetara, incasarile suplimentare permit investitii noi si reducerea de taxe de care sa beneficieze intreaga populatie.

Romania este o tara bogata dar plusul de bunastare este simtit cu greu de majoritatea cetatenilor in ciuda cresterii economice statistice. Pentru ca bunastarea sa sporeasca vizibil, Romania are nevoie de investitii majore si de reduceri de taxe.

Finantarea hibrida stat-privat, cheia dezvoltarii Romaniei

Pachetul de investiti de 24 miliarde de euro pe parcursul a 4 ani, propus in programul de guvernare al PNL acopera exact zonele pentru care nu s-au gasit bani in 26 de ani nici din fonduri europene, nici de la buget, nici in sistem hibrid stat privat. Centura Bucurestiului, autostrada Iasi - Targu Mures, cele 900 de Casa Medicului, finantarea directiilor economice strategice, cele 8 spitale regionale sau cei 8 poli de dezvoltare sunt doar cate exemple. Finantarea hibrida stat-privat este cheia dezvoltarii Romaniei.

Reducerea taxelor pe munca astfel incat sa fie de 16% (per total) la angajat si de 16% (per total) la angajator si a TVA la 16% se poate face simultan cu incasarea beneficiilor investitiilor.

Taxarea profitului ramane la 16%, a dividendelor la 5% iar profitul reinvestit va fi scutit de impozit.

De ce nu ajung suficienti bani la buget incat sa permita intr-o tara bogata cofinantarea de investitii suplimentare si reduceri de taxe pentru toti cetatenii?

Pentru raspuns, sa decriptam ce spune un director din ANAF.

Ionuț Mișa, directorul general al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF "a dat exemplu o companie din domeniul tutunului, care a achiziționat tutunul de la o altă subsidiară afiliată dintr-o țară membră la un preț foarte mare, pe care îl vindea în România la o marjă de profit extrem de mică".

"Numai de la 5 companii care sunt în domeniul petrolului, retailului, tutunului și comerțului cu electronice s-au făcut ajustări de 87 milioane lei." Sursa aici: https://m.antena3.ro/actualitate/avertisment-de-la-anaf-multinationalele-au-scos-aproape-un-miliard-de-euro-din-tara-382277.html

Mișcarea care viciază concurența

Hiperbolizand pentru exemplificare, ceea ce spune oficialul roman este ca daca pretul de vanzare a unei tigari in Romania este 5 unitati si pretul international este de 1 unitate, daca importul se face la 4 unitati atunci baza de impozitare in Romania se diminueaza de la 4 la 1 si se micsoreaza impozitul pe profit platit in Romania.

Aceste practici de erodare a bazei de impozitare sau de mutare a profitului Nu doar priveaza bugetul de venituri dar viciaza concurenta atat in interiorul pietei comune europene precum si in interiorul Romaniei.

Legea de transpunere a directivei nu face decat sa asigure ca firmele au parte de un spatiu concurential corect, ca firmele multinationale asigneaza cheltuielile acolo unde este just, economic si legal sa o faca si nu supra-incarca cu cheltuieli entitatile din Romania, ca anumite practici mentionate extensiv in rapoarte de control au parte de o reactie corecta.

Presa este plina de exemple de contracte fictive de management, de vanzari de active si portofolii de credite la preturi halucinant de mici, de credite intra-companie supradimensionate ca si volum si cost de dobanda, de jocuri legate de definirea sediului permanent si a entitatii controlate, de preturi de transfer.

Toate aceste exemple si multe altele se regasesc in Legea propusa de PNL pentru implementarea directivei.

Un tratament fiscal corect pentru toate companiile si toti cetatenii va permite in cazul unei economii bogate ca cea a Romaniei reducerea taxelor la 16%.

Nota redacției - titlul aparține DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel