"Mi-ai dat un moştenitor şi o rezervă". Prinţul Harry îl face praf pe tatăl său, Regele Charles, în cartea de memorii
Prinţul Harry, ducele de Sussex, lansează atacuri în rafală la adresa familiei regale britanice în noua sa carte de memorii.
După ce l-a acuzat pe fratele său, prinţul William, moştenitorul Coroanei Britanice, că l-a lovit şi că a jignit-o pe Meghan Markle, Harry lansează un atac şi la adresa tatălui său, Regele Charles al III-lea.
În ciuda apelurilor la împăcare cu fratele şi tatăl său, prinţul Harry îi atacă pe cei doi fără menajamente. Despre Regele Charles, Harry spune că, în ziua în care s-a născut el, i-a spus prinţesei Diana că "totul este minunat. Mi-ai oferit un moştenitor şi o rezervă. Treaba mea s-a terminat", conform Daily Mail.
Ducele de Sussex îşi promovează cartea de memorii, Spare, printr-o serie de interviuri.
Regele Charles, apel la fraţii William şi Harry: Vă rog, băieţi, nu îmi faceţi ultimii ani mizerabili
În 2021, după înmormântarea prinţului Phillip, regele Charles le-ar fi cerut celor doi copii ai săi să îngroape securea războiului.
"Vă rog, băieţi, nu îmi faceţi ultimii ani mizerabili", le-ar fi spus acesta celor doi fii ai săi, conform extraselor din cartea Spare.
În aceeaşi carte, Harry spune că fratele său, William, şi soţia acestuia, Kate Middleton, l-au convins în 2005 să poarte o uniformă nazistă, lucru care a dus la un imens scandal.
La acel moment, Harry oscila între costumul nazist sau uniforma unui pilot, însă fratele şi cumnata sa l-ar fi convins să meargă pe prima variantă.
"I-am sunat pe Willy şi Kate, i-am întrebat ce părere au. Ambii mi-au spus să aleg uniforma nazistă. Ambii erau în urale. Spuneau că uniforma mea va fi mai urâtă decât a lui Willy, mai ridicolă. Şi asta era şi ideea", a scris Harry.
Alegerea uniformei, însă, a dus la un imens scandal, pentru care prinţul Harry a fost nevoit să emită scuze publice.
"Îmi pare foarte rău dacă am adus jignire sau ruşine cuiva. A fost o alegerea neinspirată de costum, îmi cer iertare", a spus atunci Harry.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News