Data publicării:

Mexicul, în șoc după difuzarea unui video macabru cu presupusa asasinare a cinci tineri

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Mexicul este țara cu un număr crescut al faptelor de violență extremă. Sunt înregistrate peste 420.000 de omucideri și cel puțin 100.000 de dispariții, numai din 2006.

Mexicul, unde faptele de violenţă sunt extrem de numeroase, era miercuri în stare de şoc după difuzarea pe reţelele sociale a unor imagini cu presupusa asasinare a cinci tineri răpiţi săptămâna trecută în vestul acestei ţări, informează joi AFP.

O fotografie şi o înregistrare video sunt în curs de autentificare, cu ajutorul unor apropiaţi ai tinerilor cu vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani răpiţi vineri seara în timp ce se duceau la o petrecere, în statul Jalisco, unul dintre fiefurile traficului de droguri, scrie Agerpres.

Astfel, în fotografie pot fi văzuţi cinci tineri îngenunchiaţi şi cu mâinile legate, iar în înregistrarea video unul dintre ei este atacat cu cuţitul, în mijlocul altora care zac la pământ.

Familiile ”consideră că există o mare probabilitate (...) să fie vorba de apropiaţii lor”, a declarat marţi procurorul însărcinat cu ancheta, Blanco Trujillo, în timpul unei conferinţe de presă.

Parchetul a încercuit miercuri o fermă unde au fost găsite urme de sânge şi încălţăminte, ”ceea ce alimentează presupunerea că cei cinci tineri se aflau” acolo, potrivit comunicatului instituţiei.

Două vehicule ce aparţineau victimelor au fost găsite, dintre care unul incendiat şi în care a fost descoperit un cadavru.

Xóchitl Gálvez, candidata la prezidențiale, în doliu, își suspendă campania electorală

Declarându-se în doliu, senatoarea Xóchitl Gálvez, candidata la învestitura opoziţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2024, a anunţat că îşi suspendă campania pentru 24 de ore, ”din respect pentru familiile” victimelor.

În schimb preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a eludat miercuri întrebările jurnaliştilor asupra acestui caz, în timpul conferinţei sale de dimineaţă, ceea ce i-a atras critici ferme pe reţelele sociale.

Aceasta ”este în mod evident legat de crima organizată”, a declarat guvernatorul statului Jalisco, Enrique Alfaro, pe platforma X, fostul Twitter. ”Ne aflăm în faţa unor atacuri iraţionale, violente şi directe asupra stabilităţii Jalisco şi care necesită o reacţie din partea statului mexican”, a adăugat guvernatorul.

Mexicul a înregistrat peste 420.000 de omucideri şi cel puţin 100.000 de persoane dispărute de la declanşarea, în 2006, a unei ofensive militare împotriva cartelurilor drogurilor.

Citește și: Singapore va executa o femeie pentru prima dată după aproape 20 de ani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel