Metroul şi Centura Capitalei. Gabriela Firea, informaţii ESENŢIALE
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a făcut precizări legate de proiectul de preluare de către municipalitate a Centurii Capitalei şi a metroului.
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a făcut, în cadrul discuţiilor purtate la Comisia parlamentare speciale pentru elaborarea Codului administrativ, o serie de precizări legate de proiectele de preluare de către municipalitate a Centurii Capitalei şi a reţelei de metrou.
"Mă bucur că în ultima perioadă, cel puţin în ultimele două săptămâni, am făcut progrese remarcabile, în grupul de lucru constituit de doamna prim-ministru, Primăria Capitalei, Ministerul Transporturilor, CNAIR, pentru transferarea Centurii ocolitoare a Capitalei de la Ministerul Transporturilor către Primăria Capitalei - măcar tronsoanele care nu au fost contractate încă şi nu sunt acum sub un contract în derulare.
Avem de asemenea garanţia de la Bruxelles că fondurile europene nu sunt anulate pentru simplul şi clarul motiv că fondurile europene sunt alocate pentru un proiect de investiţii şi nu pentru o instituţie. Avem inclusiv în scris acest răspuns, care nu a convins anterior, şi de aceea am solicitat în scris", a declarat primarul general, Gabriela Firea.
S-au făcut progrese şi în cazul grupului de lucru privind metroul
Firea a menţionat că s-au făcut progrese şi în cadrul grupului de lucru privind metroul bucureştean, chiar dacă acesta "nu este atât de avansat" precum cel care vizează transferul Centurii ocolitoare.
Primarul Capitalei a subliniat că printre măsurile prevăzute de Planul de Mobilitate Urbană Durabilă se numără dinamizarea activităţii şi lucrărilor la Centura ocolitoare a Capitalei, dar şi dezvoltarea unei reţele de metrou adecvate, obiective, aflată în prezent în subordinea Ministerului Transporturilor.
[citeste si]
"Nu mai reiau epopeea mea de doi ani de zile - sunt deja la al patrulea prim-ministru - pentru a demonstra utilitatea PMUD, pentru a rezolva problema traficului din Capitală. (...) Nu mai comentăm de ce nu s-au terminat lucrările la metroul spre Drumul Taberei, de ce nu au început spre Aeroportul Internaţional şi de ce în continuare avem planuri foarte frumoase, dar pe hârtie, pentru că, din punctul meu de vedere - pot să spun sau să încerc un răspuns - interesul nu este atât de mare al unui minister care trebuie să gestioneze întreaga ţară şi proiectele din toată ţara, pe când pe noi ne doare, pentru că noi răspundem în fiecare zi acestei întrebări: 'Ce faceţi cu traficul?", a precizat Firea.
Proiecte blocate de refuzul unor instituţii de a ceda terenuri
Ea a adăugat că există situaţii în care PMB nu poate continua anumite proiecte din cauza faptului că unele instituţii nu acceptă să cedeze suprafeţe de teren, în vederea continuării lucrărilor începute.
"Mai mult decât atât, sunt poduri, pasaje, supralărgiri care au demarat la Primăria Capitalei, ca instituţie iniţiatoare, şi s-au oprit acolo unde o instituţie - nu are rost să mai dăm nume, pentru că nu am venit să arătăm cu degetul - nu înţelege ca o suprafaţă foarte mică de teren pe care o are în proprietate să o cedeze Primăriei pentru o supralărgire sau un pod. Este un caz de utilitate publică, există şi legislaţie pentru expropriere, dacă nu se poate un transfer.
Şi uite aşa, până la urmă, ajungem într-un carusel, într-un cerc vicios, în care toată lumea se retrage la locul său de muncă, rămâne un singur vinovat, dar cred că populaţia este mult mai informată decât credem şi a venit momentul să spunem lucrurilor pe nume şi să le şi rezolvăm", a precizat primarul Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News