Pe șantier lucrările au fost puțin îngreunate din cauza pandemiei de coronavirus pentru că unele materiale din import (mai ales cele din China și Italia) au ajuns cu întârziere dar au fost și probleme cu infiltrațiile de apă.
Probele dinamice – adică testele cu rame de metrou în circulație vor începe de luna viitoare, a precizat, pentru RRA, Constantin Mustățea, director de investiții la Metrorex: ,,Lucrările sunt aproape de final, la partea de structură acestea sunt peste 99 % iar la finisaje și instalații 97 %. Noi estimăm că probele dinamice, vor începe luna viitoare.”
Deși responsabilii de proiect din cadrul Metrorex sunt optimiști și spun că până la finalul verii am putea călători pe noua magistrală, sindicaliștii îi contrazic și susțin că e nevoie de 1.000 de angajaţi pentru darea în folosință a liniei.
Lucrările la Magistrala V de metrou au început în 2011 și aveau termen inițial de finalizare 2015. M 5 are 10 stații și un depou și va transporta la capacitate maximă 100 000 de călători pe oră în ambele sensuri. Stațiile sunt dispuse la o distanță de aprox. 600 de metri spre deosebire de rețeaua veche, construită înainte de 89 cu stații la peste un kilometru depărtare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video