Data publicării:
Metrou, grevă generală. Care sunt cerințele
Sindicaliștii de la Metrorex au dezvăluit care sunt noile condiții de negociere și au anunțat că nu renunță la grevă.
Sindicaliştii de la Metrou au renunțat la negocierile cu actualul ministru al Transporturilor, însă nu și la ideea de a face grevă generală. Ultimele detalii cu privire negocierile duse între angajați și Lucian Șova au fost date de vicepreședintele USLM Marian Bărăgău.
"Nu am renunţat niciodată la ideea de grevă. Problema este că acum trebuia să continuăm negocierile şi nu s-au continuat pentru că ei (managementul Metrorex - n. r.) au rămas pe poziţie inflexibilă de creştere cu 18% şi noi am scăzut de la cifra iniţială la aproape jumătate, în jur de 20%. Ei sunt inflexibili, invocând faptul că încă este la conducerea Ministerului Transporturilor domnul Şova, care nu vrea mai mult, şi că asta este situaţia până va pleca acest domn ministru de la Transporturi. După aceea, se pot relua negocierile. În caz că rămân pe această poziţie inflexibilă, sigur că noi avem greva suspendată, putem oricând să o reluăm", a declarat, luni, Marian Bărăgău.
Sindicaliştii aşteaptă noi negocieri după schimbarea din funcţie a actualului ministru al Transporturilor, Lucian Şova.
"Aşteptăm o nouă rundă de negocieri după ce se va schimba acest domn ministru al Transporturilor, care ne-a declanşat un război pe faţă. Am terminat azi întâlnirea, oricând se pot relua negocierile în sensul dezamorsării situaţiei", a punctat Bărăgău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News