Data publicării:
Metode prin care protejezi mediul când îți alegi cosmeticele
O bloggeriță vegană îi îndeamnă pe cei care doresc să protejeze mediul să fie mai atenți la produsele cosmetice cumpărate din magazine.
Cosmeticele organice, bio, vegane, netestate pe animale, sau prietenoase cu mediul ocupă din ce în ce mai mult loc pe rafturile magazinelor de profil. Noile game vin ca răspuns la acțiunile de protejare a mediului cărora s-au alăturat companiile de cosmetice. Consumatorii pot, de asemenea, prin alegerile făcute, să protejeze mediul. În cumpărăturile cotidiene se poate ține cont de câteva sfaturi ale bloggeriței vegane Shivya.
„Caută logo-ul „iepurelui săritor”, semn oficial al companiilor care nu se folosesc de testarea pe animale pentru certificarea produselor lor. În privința ingredientelor, cele naturale sunt de preferat, iar, în cazul în care există dubii, se poate folosi unul dintre website-urile care explică rolul ingredientelor și gradul lor de risc pentru diferitele tipuri de ten. Dacă eticheta prezintă prea mulți compuși chimici, poate că o alternativă ar fi mai bună.
Vezi această postare pe Instagram
Ține cont de ambalajul folosit de cosmetice. Observă dacă este plastic la prima utilizare, refolosit, reutilizabil, reciclabil sau compostabil”, a mai scris aceasta pe Instagram. „Interesează-te despre cum sunt realizate produsele brandului. Dacă sunt emise noxe în timpul manufacturării, caută un altul care funcționează cu energie regenerabilă”, a spus Shivya în încheiere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News