Aproape 70 de elefanţi au fost ucişi de trenuri între 2013 şi iunie 2019, în principal în statul Assam - în nord-est - şi în statul Bengalul de Vest, aflat în estul Indiei. În cadrul 'Planului Albina', aproximativ 50 de boxe au fost amplasate de-a lungul a 10 'coridoare pentru elefanţi' amenajate în vastele păduri din Asam, în care trăiesc aproape 6.000 de exemplare de elefanţi, reprezentând 20% din populaţia totală existentă în această ţară. 'Căutăm mijloace pentru a împiedica elefanţii să vină spre şine, iar serviciile noastre au propus acest dispozitiv', a explicat Jyoti Sharma, purtător de cuvânt al Căilor ferate indiene.
Când se activează zumzăitul albinelor
Zumzăitul se activează în sistemul de boxe atunci când trenurile se apropie de anumite puncte, iar sunetul în cauză poate fi auzit pe o rază de 600 de metri, a precizat acelaşi purtător de cuvânt. Dispozitivul, lăudat de organizaţiile care militează pentru protecţia animalelor şi pentru care operatorul regional Northeast Frontier Railway (NFR) a primit marţi premiul pentru 'cea mai bună iniţiativă' din partea Căilor Ferate Indiene, a fost mai întâi testat în 2017 pe elefanţi domestici şi sălbatici, înainte de a fi implementat pe teren, anul trecut. În statul meridional Kerala, sătenii folosesc garduri de sârmă conectate la stupi, care încep să se agite atunci când un elefant atinge una dintre sârme.
Experiment realizat cu feromoni de albină
Pentru a rezolva problemele de coabitare între om şi elefant, care există şi în Africa, oamenii de ştiinţă au realizat un experiment în 2018 în Parcul Naţional Kruger din Africa de Sud, agăţând pe sârme şosete impregnate cu feromoni de albină - substanţă chimică degajată de aceste insecte atunci când stupul se află în pericol. Douăzeci şi cinci dintr-un total de 29 de elefanţi care s-au apropiat de ele au prezentat 'semnale tipice de vigilenţă acută, de incertitudine' şi, în final, 's-au îndepărtat în linişte', potrivit unui articol publicat în revista Current Biology.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video