Data actualizării:
Data publicării:

METEO - Prognoză pentru România. Ninsorile se mențin însoțite de ger

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Vremea
WhatsApp

METEO prognoză ANM - O nouă prognoză pentru vremea din următoarele zile a fost emisă de meteorologi, care avertizează că va ninge foarte mult și va fi extrem de frig.

METEO prognoză ANM - Vremea devine anormal de rece, începând cu 7 ianuarie, în aproape toată țara și maximele nu vor depăși valoarea de un grad Celsius. Norii vor fi prezenți prin jumătatea de est a ţării, unde va mai ninge slab. Vântul va sufla în special la munte, în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea. Vântul își va face simțită din plin prezența și va spulbera zăpada și va îngreuna circulația mașinilor.

Precipitaţiile se vor reduce parcursul zilei de marţi, dar spre seară ninsorile slabe vor fi prezente în vest, centru şi nord. Ele vor continua miercuri în jumătatea de vest a ţării, apoi se vor extinde treptat şi în restul zonelor, cu excepţia celei de sud-est, unde vor fi ploi şi lapoviţă. Tot la mijlocul săptămânii, vom scăpa de ger, iar ziua vor fi maxime preponderent pozitive.

METEO prognoză ANM - În toată țara, noaptea de duminică (6 ianuarie) spre luni va aduce românilor o ninsoare moderată din punct de vedere cantitativ în Capitală. Luni vom avea parte de fulguieli în București, dar temperaturile se vor menține puțin peste 0 grade Celsius.

Frigul din timpul zilei şi gerul de peste noapte vor mai persista până miercuri, apoi vremea se va încălzi uşor. Tot atunci, vor apărea ninsorile care, pe timpul nopţii, ar putea deveni moderate cantitativ. Acestea vor continua şi joi, iar vântul va fi alert.

Vremea în București - METEO prognoză ANM

Luni
Vremea va fi rece. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei, când trecător va mai ninge slab, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de -1...0 grade, iar cea minimă de -8...-7 grade, mai scăzută în zona preorășenească, spre -10 grade.
Marți
Vremea va fi în continuare rece, mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de -1...0 grade, iar cea minimă de -9...-7 grade, posibil mai scăzută în zona preorășenească. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață cu depunere de chiciură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel