Data publicării:

Metallica, critici după donația pentru spital. Controversă cu Holograf

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Metallica
Metallica

Membrii formației Metallica au donat 250.000 de euro Asociației Dăruiește Viața, pentru construirea primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.

În urmă cu câteva luni, asociaţia Dăruieşte viaţă, care construiește primul spital de Oncologie și Radioterapie Pediatică din România, a refuzat o donaţie de 11.000 de euro pe care trupa Holograf a anunţat-o în scopul susţinerii acestui proiect. Amintim că, la acel moment, solistul trupei Holograf, Dan Bittman, a intrat, nevoit, în centrul unui scandal. De fapt, artistul a fost criticat pentru că, prezentând evenimentul "Zilele Sectorului 5", și-a permis să facă o remarcă cu privire la Primarul Daniel Florea. "Nu fac politică, eu îmi văd de treaba mea. Totul a pornit de la o postare de pe un cont fals, la care eu am răspuns. Nu am făcut osanale Primarului Sectorului 5, am fost moderator, timp de 3 zile la un spectacolul, alături de Anca Serea. Nu știu ce are de plătit primarul sau dacă cineva vrea să-i plătească exact lui ceva, dar s-au luat de mine. Eu personal nu am o problemă că am moderat acest spectacol", a declarat Bittman.

Pe forumul Sofpedia, trupa Metallica a fost criticată după donația făcută:

 

”250.000 EUR ptr Metalica, este ca ptr mine 2 lei care-i dau unui cersitor. asadar nimic. patronul de la Amazon si cel de la Facebook ne-ar face milionari in USD Posted Image pe 1 miliard de oameni. de ce nu o fac ? in Spania omul cel mai bogat al Europei cu o avere estimata in cca 100 de miliarde de EUR, a donat unor spitale echipament medical de 100 de milioane de EUR.
adica 0,000000 din averea LUI. primii 300 cei mai bogati oameni din lume,detin in proprietate, cca 2/3 din Planeta Terra. cugetati ! ... si continuati sa munciti, fiti cumpatati, ecologisti, buni la suflet etc!”,

”Vrajeala !!! O reclama pt. trupa. Un lucru obisnuit in U.S.A!

p.s.:

Asociaţia "Dăruieşte viaţă" a refuzat 11.000 de euro de la Holograf dar accepta 250.000 de la trupa Metallica. cica:

"Nu putem accepta ca proiectul nostru să devină un instrument de aplanare a unor crize de imagine"

Cand vine vorba de a construi un Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică cu siguranta conteaza fiecare eurocent! Nu se mai tine cont de unde vin banii; ca de la Holograf sau de la Metallica. Vorba aia, "pentru unii muma, pentru altii ciuma"”.

Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România va avea 9 niveluri

Membrii formației Metallica au donat 250.000 de euro Asociației Dăruiește Viața, pentru construirea primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.

”Metallica se alătură inițiativei #NoiFacemUnSpital. Suntem cea mai mare comunitate implicată social din România", se arată pe pagina de Facebook a asociației Dăruiește Viața.

Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România va avea 9 niveluri, 6 etaje și 12.000 mp. Potrivit site-ului asociației, proiectul este finanțat exclusiv din donații de la persoane fizice și companii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel