Data publicării:

Meta ia în calcul să-i permită întoarcerea lui Trump pe Facebook și Instagram. Un fost vicepremier britanic supraveghează demersul

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Compania-mamă a Facebook și Instagram, Meta, i-a în calcul să îi permită fostului președinte Donald Trump să revină pe platformele sale și urmează să își anunțe decizia în săptămânile următoare, a declarat luni un purtător de cuvânt al companiei.  

Decizia, probabil una dintre cele mai importante din istoria companiei, este luată în considerare de un grup de lucru intern al companiei specialformat din lideri din diferite părți ale organizației, a declarat pentru CNN o persoană familiarizată cu deliberările, pentru CNN.

Grupul include reprezentanți ai echipelor de politici publice, de comunicații, de conținut și de siguranță și integritate ale companiei, a relatat sursa. Detaliile grupului de lucru au fost raportate pentru prima dată de Financial Times.

Trump a fost interzis de pe platformele Meta, Facebook și Instagram, după atacul asupra Capitoliului SUA, din ianuarie 2021. Inițial, interdicția a fost nedeterminată, dar aceasta a fost revizuită ulterior, iar compania a spus că va lua în considerare să-l permită înapoi pe Trump după doi ani. Acești doi ani trec sâmbătă, 7 ianuarie 2023.

Compania nu este de așteptat să-și anunțe decizia sâmbătă. În schimb, purtătorul de cuvânt al Meta, Andy Stone, a declarat luni pentru CNN că anunțul va avea loc „în următoarele săptămâni”.

Nick Clegg, președintele Meta pentru afaceri globale, a declarat că supraveghează decizia. Clegg a urcat în rândurile Meta de când s-a alăturat companiei în 2018, la un an după ce și-a pierdut locul în parlamentul britanic. El este un fost vicepremier britanic.

În ultimul an, Clegg și-a asumat responsabilitatea publică pentru mai multe dintre deciziile spinoase ale companiei, protejându-l pe fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, despre care se spune că se concentrează mai mult pe dezvoltarea așa-numitului metavers.

Meta a spus inițial că Trump a fost suspendat de pe platformele sale din cauza laudelor la adresa persoanelor implicate în violențele de la Capitoliul. Într-o postare pe blog din iunie 2021, Clegg a explicat cum ar lua în considerare compania să-i permită lui Trump să revină pe platformele sale.

„Dacă stabilim că există încă un risc serios pentru siguranța publică, vom prelungi restricția pentru o anumită perioadă de timp și vom continua să reevaluăm situația până când riscul a scăzut”, a scris Clegg.

Dacă conturile lui Trump vor fi restabilite, el le-ar putea revoca încă o dată dacă fostul președinte al SUA încalcă regulile platformelor, a avertizat Clegg. „Când suspendarea va fi, în cele din urmă ridicată, va exista un set strict de sancțiuni cu escaladare rapidă care vor fi declanșate dacă domnul Trump comite încălcări suplimentare în viitor, până la eliminarea permanentă a paginilor și conturilor sale”, a scris el.

O întoarcere pe cele două rețele ar putea aduce potențial avantaj pentru campania electorală a lui Trump din 2024. Trump are 34 de milioane de urmăritori pe Facebook și 23 de milioane de urmăritori pe Instagram.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel