Meta blochează accesul la știri pe Facebook și Instagram, în Canada
Meta încetează accesul la știri pe Facebook și Instagram, în Canada.
Compania americană Meta a început procesul de încetare a accesului la știri pe Facebook și Instagram pentru toți utilizatorii din Canada, a anunțat marți compania, notează The Guardian.
Măsura vine ca răspuns la legislația din Canada, care obligă giganții de internet să plătească editorii de știri.
Directorul de comunicare al Meta, Andy Stone, a declarat că schimbările vor fi implementate în următoarele săptămâni.
AFP menționează că guvernul canadian s-a inspirat dintr-o lege similară introdusă în Australia în 2021, pentru a susţine sectorul media aflat în dificultate.
Meta susţine că ”legislaţia se bazează pe premisa incorectă că Meta beneficiază în mod inechitabil de conţinutul distribuit pe platformele noastre, deși nu este aşa.
Singura modalitate prin care putem să ne conformăm rezonabil acestei legislaţii este să sistăm disponibilitatea ştirilor pentru cei din Canada”, precizează compania.
”Pe viitor, sperăm ca guvernul canadian să recunoască valoarea pe care o asigurăm deja industriei ştirilor şi va lua în considerare o reacţie politică prin care să susţină principiile unui internet liber şi deschis, să promoveze diversitatea şi inovaţia şi să reflecte interesele întregului peisaj media canadian”, adaugă comunicatul citat, notează Agerpres.
La rândul său, ministrul canadian al Patrimoniului, Pascale St-Onge, care se ocupă de relațiile guvernului cu Meta, a calificat mișcarea drept iresponsabilă.
”Meta ar prefera să își blocheze utilizatorii să acceseze știri locale și de bună calitate în loc să plătească partea lor corectă către organizațiile de știri.
Vom continua să ne menținem poziția. La urma urmei, dacă guvernul nu poate lua apărarea canadienilor împotriva giganților din domeniul tehnologiei, cine o va face?”, a declarat St-Onge într-o declarație de marți.
Radiodifuzorul public canadian CBC a calificat, de asemenea, demersul Meta drept iresponsabil și a spus că este ”un abuz de putere pe piață”.
Legea privind știrile online, adoptată de parlamentul canadian, ar obliga platforme precum Alphabet, compania mamă a Google, și Meta să negocieze acorduri comerciale cu editorii de știri canadieni pentru conținutul lor.
Justin Trudeau: ”Periculos pentru democrația noastră”
În ceea ce privește legea canadiană, Google a argumentat că aceasta este mai largă decât cele adoptate în Australia și Europa, deoarece impune un preț pentru linkurile de știri afișate în rezultatele căutărilor și se poate aplica unor instituții care nu produc știri.
Meta afirmase că linkurile către articole de știri reprezintă mai puțin de 3% din conținutul din feed-ul utilizatorilor săi și susținea că știrile nu au valoare economică.
Premierul Canadei, Justin Trudeau, declarase în luna mai că un astfel de argument este eronat și ”periculos pentru democrația noastră, pentru economia noastră”.
Citește și: De ce va cere Meta consimţământul utilizatorilor din UE în privinţa publicităţii ţintite
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News