Data publicării:

Messi, record mondial de aprecieri pe Instagram. Poza a fost făcută cu mare noroc, spune fotograful

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Lionel Messi a spulberat recordul de aprecieri pentru o postare pe Instagram.

Fotograful care a realizat ceea ce urma să devină cea mai apreciată poză din istoria platformei de socializare Instagram a spus că a fost norocos să fie la locul potrivit. Potrivit BBC, Lionel Messi a doborât recordul celei mai apreciate postări de pe rețeaua de socializare parte din grupul Meta.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Leo Messi (@leomessi)

Fotbalistul argentinian în vârstă de 35 de ani, campion mondial la final de carieră, a ales fotografia lui Shaun Botterill pentru a deschide postarea în care sărbătorește reușita. Imaginile au peste 73,5 milioane de aprecieri, iar numărul este în continuă creștere. Fotograful britanic spune că poza a fost făcută cu „puțină planificare și o grămadă de noroc”.

„A fost un moment de pauză după prezentarea inițială. Apoi, dintr-o dată, Messi se ridică, apucă trofeul și începe să meargă către fani. În clipa aceea trebuie să te decizi unde te așezi și să speri că vine spre tine. S-a dus sub poartă și a venit la propriu spre mine, ajungând cam la un metru distanță. A fost pur și simplu noroc”, a explicat angajatul Getty.

Fiindcă nu are conturi pe rețelele de socializare, fotograful a spus că a aflat că Messi i-a postat poza abia când a ajuns acasă, în Marea Britanie. „Mi-a dat un coleg mesaj: «Poza ta e destul de populară». Însă asta n-a însemnat nimic pentru mine fiindcă nu am cont”, a explicat el.

A învins o poză cu un ou

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Egg Gang ???? (@world_record_egg)

„Se pare că am bătut... un ou. Ceea ce este o mare realizare”, a adăugat Botterill.

Fotografia cu oul care deținea fostul record mondial, postată de pe contul world_record_egg, are „doar” 58 de milioane de aprecieri. Contul fusese creat pentru a o întrece pe Kylie Jenner, fosta deținătoare a recordului mondial de like-uri pe Instagram.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel