Mesajul Patriarhului Daniel după atentatele teroriste de la Paris
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat, sâmbătă, un mesaj de compasiune şi solidaritate cu poporul francez, în urma atentatelor de vineri seara de la Paris.

'Cu multă durere şi întristare în suflet, ne rugăm pentru victimele cumplitelor atentate teroriste de la Paris din seara zilei de 13 noiembrie 2015. Preamilostivul Dumnezeu să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi, să consoleze familiile îndoliate şi să dăruiască sănătate celor răniţi! Totodată, în numele Patriarhiei Române, exprimăm profunde sentimente de compasiune şi solidaritate cu poporul francez greu încercat', se precizează în mesajul patriarhului Daniel, transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Atentatele teroriste comise vineri seară la Paris şi soldate cu cel puţin 120 de morţi şi peste 200 de răniţi, dintre care 80 sunt în stare gravă, au avut loc în şase locuri diferite, de la Stade de France, situat în suburbiile nordice ale capitalei franceze, la zona centrală din apropiere de Piaţa Republicii, unde se află şi redacţia săptămânalului Charlie Hebdo, scena unui atac sângeros în luna ianuarie, notează sâmbătă AFP.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel