Data publicării:

Mesajul Majestăţii Sale Margareta la repatrierea Reginei-Mamă Elena

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Principesa Margareta
Principesa Margareta

După şapte decenii, Regina-Mamă Elena se întoarce în România pentru eternitate.

"Exilul ei, început la 4 ianuarie 1948, a continuat şi după trecerea ei la Domnul. Regina-Mamă revine acasă victorioasă în lupta cu Timpul, cu Destinul, cu Istoria. Puterea ei a stat în credinţă şi în calităţile umane cu care Dumnezeu a înzestrat-o. Regina Elena a călăuzit paşii Regelui Mihai şi, ani mai târziu, m-a îndrumat pe mine. Pentru două generaţii succesive ale Casei Regale, ea a fost far şi lumină.


Dar Regina a jucat un rol concret, vital, în Al Doilea Război Mondial, cultivând binele şi înfruntând răul copleşitor şi agresiv, dinăuntrul şi din afara ţării. Ea a salvat zeci de mii de vieţi de cetăţeni români de origine evreiască, a confruntat dictatorii, inumanitatea şi naţionalismul brutal, din respect faţă de valorile umane şi din credinţă în Dumnezeu.

Regina Elena a iubit România şi oamenii ei, natura şi istoria ei. Ea a crezut în locul ţării noastre în Europa. De aceea, România şi întregul continent au datoria de a învăţa din umanitatea acestei regine.

Regina Elena s-a gândit mereu la binele generaţiilor viitoare. Ea a dorit o Românie demnă şi curajoasă. Şi întotdeauna a văzut ceea ce era mai bun în oamenii noştri. Graţie ei, ţara noastră a fost mai respectată în lume. Acesta este înţelesul profund al legământului Reginei-Mamă.

Este datoria noastră să-i continuăm legământul, construind o Românie care cultivă respectul pentru cel de aproape, încrederea în oameni, o societate care îşi foloseşte energia pentru binele comun, nu pentru binele personal, o ţară în care tinerii români să dorească să trăiască. Regina se întoarce, dincolo de moarte, la ţara ei, la Coroana ei, la ce a avut mai de preţ, dragostea şi încrederea în România.

Odihnească-se în pace!", transmite Majestea Sa Margareta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel