"Personalitate importantă, complexă și profund interesată de mai binele neamului și al țării noastre, Tudor Vladimirescu domină prima jumătate a veacului al XIX-lea prin spiritul său de dreptate și libertate, prin credința și curajul contra tuturor nedreptăților, abuzurilor și derapajelor sociale din vremea sa, în mare parte datorându-se și faptului că era și diacon hirotonit al Bisericii străbune.
Curajos, viteaz și patriot, personalitate tragică a istoriei naționale, el a reușit să-i ofere neamului nostru, atât de nedreptățit și de împilat, o licărire de speranță și, mai presus de toate, certitudinea că unirea îl face puternic și de neînvins, gata de a birui orice provocare și de a alunga toate încercările pe care vălul istoriei i le descoperă.
Educat în spiritul valorilor Evangheliei lui Hristos, atașat de credința ortodoxă, fiu credincios al Bisericii noastre strămoșești, fiindcă în inima lui au rezonat toate marile noastre momente istorice eliberatoare și pline de vitejie, scrise în logica curajului și a credincioșiei voievozilor noștri, Tudor Vladimirescu a fost sprijinit de mulți dintre clericii vremii sale, el însuși fiind ctitor de mânăstiri și biserici, precum și generos ajutător al lor.
Mișcarea lui Tudor Vladimirescu a avut puternice fundamente creștine, fiind izvorâtă din dorința de dreptate socială, dar și adânci rațiuni patriotice, căci a dorit eliberarea țării de sub stăpânirea străină. Ea a reaprins în epocă speranța conaționalilor că se pot elibera de sub dominația otomană, iar legăturile sale cu Biserica ne arată că Ortodoxia românească nu a fost niciodată străină de aspirațiile neamului nostru românesc, ci, dimpotrivă, le-a susținut și le-a apărat.
Asasinarea lui la Târgoviște, de către cei ce i-a crezut oarecând a fi prietenii săi, nu a oprit însă forța elanului ideilor sale creștine și românești, de libertate și de dreptate socială, intrând în panteonul cinstirii naționale, dar și în memoria neamului nostru.
La două veacuri de la moartea sa, mesajul pe care Tudor Vladimirescu ni-l transmite este unul de unitate și de solidaritate națională, de libertate și de speranță, de credință și de curaj.
Să-i cinstim memoria, neuitând niciodată să fim buni români și creștini, punând mai presus de orice interesele naționale, patria și neamul!
Invoc binecuvântarea Atotmilostivului Dumnezeu asupra tuturor celor prezenți, dar și a celor ce au contribuit la comemorarea eroului nostru național Tudor Vladimirescu!
Cu binecuvântări,
† NIFON
Arhiepiscop şi Mitropolit"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană