Ulterior, după ce a apărut înregistrare video și s-a adeverit că deputatul englez nu doremea, ci doar a fost ”tăiată o secvență” care lăsa impresia, presa britanică și-a cerut scuze, potrivit deputatului USR. Acesta face și o comparație cu presa din România.
”No, uite că au pățit-o și alții. Nu, nu să doarmă în Parlament - episodul ăla l-am asumat, mi-am cerut scuze, m-am autosancționat - ci să fie victima unei erori. În frunte cu BBC, în toamna lui 2015, presa britanică a distribuit imaginea de mai jos, în care un deputat conservator pare a dormi în timpul unei dezbateri din Camera Comunelor.
În ciuda cvasi-aparențelor, când a apărut înregistrarea video s-a dovedit că omul chiar nu dormea, iar secvența respectivă a fost "tăiată" într-un moment în care clipea... Spre deosebire de presa românească, cea britanică și-a cerut scuze. Cea românească a scos de la sertar o altă făcătură, cea cu un tânăr boem care doarme pe pet-uri de bere în Vama Veche, despre care se știa, dincolo de orice dubiu, că nu sunt eu. Și mai aștept și altă făcături și montaje, mai ales că tocmai am lansat în Senat operațiunea "Cartagina trebuie distrusă!". Dar despre proiectul ăsta, mai multe detalii în curând”, a transmis Mihai Goțiu pe pagina personală de Facebook într-o postare în care a atașat și un articol din The Guardian de acum doi ani.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă