Mersul trenurilor, afectat de CODUL GALBEN de caniculă
Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) atenţionează că, din cauza temperaturilor ridicate care se vor înregistra astăzi şi mâine, circulaţia trenurilor va fi afectată, traficul defăşurându-se în condiţii de caniculă.
Meteorologii din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de cod galben de caniculă pentru ziua de marţi, 7 iulie. Primele efecte ale temperaturilor ridicate au început, deja, să se vadă.
CFR anunţă, prin intermediul unui comunicat, că circulaţia feroviară va fi afectată de codul galben de caniculă, principala măsură care se va lua va fi reducerea vitezei de circulaţie, conform procedurilor de desfăşurarea a traficului în condiţii de siguranţă în zonele aflate sub avertizare de temperature ridicate.
"Judeţele unde se va aplica această măsură sunt Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, unde au fost anunţate temperaturi de peste de 38-39 de grade, Bucureşti şi alte 32 de judeţe unde se vor înregistra temperaturi de 35-37 de grade şi disconfort termic accentuat", se arată în comunicat.
Reprezentanţii CFR a explicat că măsura de reducere a vitezei de circulaţi în zonele în care s-a emis o avertizare de caniculă este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi este aplicată de toate administraţiile de cale ferată. Aceştia au adăugat că, la nivelul şinei, temperaturile înregistrate depăşesc 50-55 de grade Celsius.
Reducerea vitezei circulaţiei feroviare va aduce, implicit, şi intârzieri ale trenurilor şi, de acea, călătorilor li se recomandă să solicite informaţii în această privinţă la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, sau la telefon 021/9521.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News