Merkel: România şi Bulgaria contribuie la stabilitatea euro şi fac sacrificii
România şi Bulgaria, precum şi ţările baltice fac sacrificii şi contribuie la stabilitatea euro, dar nu le este acordată atenţia pe care o merită, a declarat, vineri, cancelarul german, Angela Merkel, care s-a adresat Bundestagului.
"Adaug un lucru căruia i se dă prea puţină atenţie. Trebuie să ne uităm şi la aceia care nu fac parte din zona euro, la statele baltice, Bulgaria şi România. Trebuie să ne uităm la sacrificiile care sunt cerute acolo oamenilor", a spus Merkel, informează Agerpres.
Cancelarul german s-a referit în Bundestag la efectele actuale ale crizei şi la strategiile pentru Summitul de la 9 decembrie de la Bruxelles, insistând asupra faptului că cele 17 naţiuni care folosesc moneda euro trebuie să consolideze instituţiile Uniunii Europene şi reglementările financiare ce guvernează zona euro.
Aceasta a vorbit, între altele, despre o supervizare mai strânsă a bugetelor naţionale, însoţită de norme legale care să permită o mai bună aplicare a regulilor privind cheltuielile.
"Guvernul german a făcut clar faptul că criza europeană nu va fi soluţionată dintr-o dată", a spus Merkel, adăugând că "este vorba despre un proces, iar acest proces va dura mai mulţi ani"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News