"Mă voi angaja (...) pentru ca ajutoarele de preaderare la UE pe care le dăm să fie reduse", a declarat cancelarul german Angela Merkel, la sosirea la summitul UE de la Bruxelles. "Este important ca în această problemă Consiliul European (care reunește liderii celor 28 de țări ale Uniunii) să acționeze în mod unit. Este o cerință centrală pentru mine", a spus Merkel.
"Evoluția statului de drept în Turcia se îndreaptă într-o direcție greșită, în opinia noastră, și avem îngrijorări foarte serioase (...), nu numai pentru că mulți germani au fost arestați", a adăugat ea.
În timpul recentei campanii electorale, cancelarul german a făcut valuri când a anunțat că va propune omologilor săi europeni să oprească negocierile de aderare a Turciei la UE. Dar cei mai mulți lideri europeni nu vor să respingă definitiv un partener strategic, Turcia reprezentând un factor esențial în limitarea afluxului de migranți sau în lupta împotriva terorismului jihadist. Totuși, mulți dintre ei au exprimat joi critici față de Turcia, cu care tensiunile au escaladat în urma amplelor epurări efectuate de Ankara după puciul eșuat din iulie 2016. Negocierile de aderare între UE și Turcia "sunt de fapt înghețate, într-un punct mort", a insistat premierul belgian Charles Michel.
UE a înghețat anul trecut deschiderea de noi capitole în cadrul acestor negocieri, începute în 2005, și refuză să modernizeze uniunea vamală cu Turcia atâta timp cât abuzurile legate de drepturile omului continuă. "Turcia este foarte departe de aderare și aceasta va rămâne așa", a declarat premierul olandez Mark Rutte, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD