Data publicării:

Merkel cere revenirea la acordul nuclear cu Iranul pentru a aplana tensiunile din Orientul Mijlociu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cancelarul german Angela Merkel a făcut apel marţi la revenirea la acordul internaţional care limitează activităţile nucleare ale Iranului, spunând că este singura cale de a aplana tensiunile din Orientul Mijlociu, relatează Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

"Suntem de părere că acordul pentru a împiedica Iranul de a dezvolta capacităţi militare nucleare este baza la care trebuie să revenim", a spus Merkel într-o conferinţă de presă la Berlin cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

"Dar există de asemenea o lungă listă de alte sarcini în privinţa Iranului, cum ar fi programul de rachete balistice şi angajamentul său în Siria", a declarat ea.

"În ultimele zile, tensiunile din regiune au crescut, iar Germania va fi întotdeauna în favoarea detensionării, iar soluţiile pe termen lung sunt posibile numai printr-un proces politic", a mai spus cancelarul german.

În acelaşi timp, Merkel a sugerat că îşi doreşte să menţină decizia de suspendare a exporturilor de arme către Arabia Saudită, precizând că nu vede niciun motiv de a schimba poziţia guvernului, iar Berlinul şi-a legat poziţia de evoluţia războiului din Yemen.

"În acest moment, nu văd nicio premisă pentru ca guvernul să îşi schimbe poziţia", a spus ea.

În Yemen, o coaliţie condusă de Arabia Saudită se luptă de patru ani cu rebelii houthi într-un conflict văzut în bună măsură ca un război prin procură între Arabia Saudită şi Iran, rival musulman şiit.

Merkel a spus că evenimentele din Yemen arată că este nevoie urgentă de o soluţie politică.

Totodată, Merkel a criticat anunţul făcut săptămâna trecută de premierul israelian Benjamin Netanyahu că intenţionează să anexeze Valea Iordanului în Cisiordania ocupată, spunând că afectează eforturile de pace.

"Guvernul german sprijină soluţia de pace negociată internaţional, şi anume soluţia cu două state. Anexările sunt întotdeauna dăunătoare soluţiilor paşnice. Nu ajută şi, prin urmare, nu suntem de acord cu ele", a mai declarat cancelarul german.

În aceeaşi conferinţă de presă, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a spus că planul anunţat de Netanyahu este "un dezastru pentru orice încercare de progres în privinţa unei soluţii cu două state".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel