Merkel cedează în faţa lui Hollande
În mijlocul crizei economice europene, liderii Germaniei, Franţei, Italiei şi Spaniei au decis să pompeze echivalentul a 164 de miliarde de dolari în economia UE. Planul de stimulare fiscală a fost intens promovat de preşedintele francez, Francois Hollande, iar Germania îl acceptă.
În cadrul întâlnirii, desfăşurate la Roma, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a arătat dornică de a îmbrăţişa ideea stimulării fiscale în lupta împotriva crizei.
Poziţia cancelarului german indică o victorie a preşedintelui socialist al Franţei, Francois Hollande. Noul lider francez a căutat să facă din stimularea guvernamentală o parte cheie a planului de management al crizei. Însă, până acum, Germania a făcut apel la austeritate, ca soluţie la problema europeană, relatează site-ul Washington Post. Analiştii economici interpretează gestul lui Merkel în lumina alegerilor care vor avea loc în Germania şi în care actualul cancelar mizează şi pe sprijinul Franţei.
Angela Merkel, „Frau Nein” ( „doamna nu”) cum este cunoscută acum în Europa, a acceptat stimularea, însă a obţinut concesii din partea celorlalţi trei lideri vizavi de modalitatea de a remedia moneda europeană. În acelaşi timp, Merkel a rămas fermă în legătură cu opoziţia faţă de unele dintre soluţiile pe termen scurt, date fiind situaţiile în care se află Spania şi Italia.
Reuniunea de la Roma a avut ca scop găsirea unei poziţii comune între cele patru state, înaintea Consiliului European de la Bruxelles, care va avea loc săptămâna viitoare. La finalul întâlnirii a părut că liderii de top ai regiunii au reuşit să ajungă la un punct comun într-o serie de probleme, însă nu au atins consensul la toate aspectele discutate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News