Producătorul auto german previzionează că liniile sale de producţie din fabrici vor trece integral la producerea exclusivă de vehicule electrice chiar mai rapid, a anunţat şeful de producţie Joerg Burzer, într-un interviu acordat Reuters
"Construirea unei fabrici pentru maşini pe baterii necesită timp. Avem o altă abordare. Cu siguranţă în următorii ani vom avea unele linii de producţie exclusiv pentru vehicule electrice, vom vedea fabrici întregi axate pe EV, aceasta este tema pentru a doua jumătate a deceniului", a declarat Burzer.
Producătorul de maşini premium va lansa producţia modelului EQE la Bremen mai târziu în acest an, ulterior urmând să fie produs la uzinele din Beijing şi Tuscaloosa.
Mercedes se bazează pe acest model, versiunea electrică a E-class, pentru a-şi majora vânzările de vehicule electrice, după ce a renunţat la investiţiile în motoarele cu combustie pentru platformele unde se produc doar maşini electrice.
"Cu EQE produs la Bremen şi apoi la Beijing, venim pe un segment în care putem livra volume mult mai ridicate", a explicat Burzer, citat de Agerpres.
Doar 2 din 100 de maşini vândute de Mercedes în 2021, electrice
În 2021, doar 2,3% din vânzările de maşini Mercedes-Benz au fost reprezentate de vehiculele electrice pe baterii, procentul urcând la 11% dacă sunt incluse hibridele plug-in, care au atât motor cu combustie, cât şi o baterie.
Începând din 2025, vehiculele electrice şi hibride ar urma să reprezinte 50% din vânzări.
Modelele existente sunt produse în fabrici unde se produc şi vehicule alimentate cu motoare cu combustie, bateriile fiind transportate pe calea ferată de la uzina Sindelfingen către fabricile din Germania şi Ungaria.
În viitor, asamblarea şi producţia bateriilor ar putea fi adusă mai aproape de fabricile auto, a declarat Burzer.
Mercedes EQXX are panouri solare pe plafon. Distanţa pe care o poate parcurge, UN RECORD
Cei de la Mercedes spun că poate parcurge peste 900 km la o încărcare completă. Panourile solare montate pe plafon asigură energia suplimentară pentru aer condiţionat şi lumini, în timp ce scaunele sunt confecţionate dintr-un material asemănător cu pielea.
Cu toate astea, distanţa estimată pe care o parcurge maşina când este complet încărcată se datorează unor simulări pe calculator, pentru că ea nu a fost condusă pe atâţia kilometri. Dacă cei de la Mercedes au, totuşi, dreptate, aceasta este cea mai mare distanţă pe care o poate parcurge o maşină electrică. Un test pe şosea va fi efectuat în această primăvară, mai transmit cei de la Mercedes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema