Memoria, creierul și boala Alzheimer. Dr. Dafin Mureșanu, la Academia de Sănătate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik
Prof. dr. Dafin Mureșanu, a vorbit despre mecanismele memoriei și noutățile în boala Alzheimer, la ACADEMIA DE SĂNĂTATE.

"Astăzi îl avem ca invitat pe domnul prof. dr. Dafin Mureșanu, șeful Clinicii de Neurologie de la Universitatea Iuliu Hațeganu din Cluj Napoca și președinte al Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (The European Federation of NeuroRehabilitation Societies – EFNR). 

Ne-am propus să abordăm probleme care țin de specialitatea dumneavoastră. De-a lungul timpului, am spus de mai multe ori, referindu-mă la ficat, că ficatul este un organ care nu îmbătrânește sau îmbătrânește mai greu și foarte puțin, iată că dacă vorbim despre creier, din păcate, aici s-ar părea că lucrurile nu stau chiar la fel.

Odată cu trecerea anilor, odată cu înaintarea în vârstă au loc fenomene de îmbătrânire ale creierului care se reflectă în special asupra funcției cognitive care pot să aibă repercursiuni asupra modului în care funcționează persoana de la o anumită vârstă și care se traduc în final prin anumite boli bine cunoscute, printre care cea mai cunoscută este boala Alzheimer.

Aici aș vrea să vă întreb dacă s-au făcut progrese în ceea ce privește prevenția, diagnosticul precoce, se vorbește foarte mult de diagnosticul bio-chimic precoce al bolii Alzheimer și în final o să ajungem la mjloace de tratament, în ce măsură există și care sunt", a spus Irinel Popescu, realizatorul emisiunii ACADEMIA DE SĂNĂTATE.

Emisiunea va fi redifuzată luni, 1 ianuarie, ora 11, pe Youtube DC Medical și DC News și pe paginile de Facebook DC Medical și DC News.

VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel