Cătălin Blebea a fost numit membru în CA al TVR în martie 2018, de "Guvernul Dăncilă, pentru a duce la îndeplinire misiunea televiziunii publice, adică pus să apere și să păstreze valoarea neamului românesc, să susțină tradiția educația, creativitatea, corectitudinea, să asigure imparțialitate și independență față de deciziile politice", se arată în comunicatul remis Mediafax de deputatul Gigel Știrbu, președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.
Se cere demisia lui Blebea
Cătălin Blebea, fost director adjunct al Realitatea Media şi fost director al Global Video Media, este acuzat de evaziune fiscală de peste 800.00 de euro şi de spălare de bani, potrivit aceleiași surse. În perioada 2006 - 2008, pe când Realitatea TV îşi extindea reţeaua de staţii locale, acesta ar fi încheiat mai multe contracte fictive pentru prestări servicii în domeniul audiovizualului și aşa ar fi delapidat patrimoniul Realitatea Media şi Global Video Media cu 1,6 milioane de euro şi nu ar fi plătit TVA şi impozit pe profit de peste 800.000 de euro, spune Știrbu.
Deputatul mai cere demisia lui Cătălin Blebea din toate funcțiile publice pe care acesta le deține în prezent și spune că va propune Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților să ia în discuție această "situație de neacceptat" din Consiliul de Administrație al SRTv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video