Data publicării:

Membrii Greenpeace au ocupat în forță cabinetul ministrului Mediului

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
borbely
borbely

Câțiva membri  Greenpeace au forţat intrarea în Ministerul Mediului, au reuşit să treacă de jandarmul de la poartă şi au intrat în biroul ministrului Mediului, Laszlo Borbely, unde protestează faţă de proiectul Roşia Montană, unul dintre ei legându-se cu un lanţ de un calorifer de birou. În jurul orei 11.30, când activiştii Greenpeace au intrat în birou, ministrul era într-o întâlnire.

Circa 20 de tineri, membri ai  organizaţiei Greenpeace, "au dat buzna" în ministerul Mediului, jandarmul de la poartă neputând să-i oprească pe toţi.

"Oamenii au trecut de paznic şi au urcat în biroul ministrului, unde se află şi acum, fie în birou, fie în anticameră la secretariat şi aşteaptă cu pancarte împotriva Roşiei Montane, probabil să vină presa sau poliţia". Unul dintre protestatari s-a legat cu un lanţ de un calorifer din biroul ministrului.

Ministrul a vorbit cu protestatarii, i-a invitat să servească apă şi cafea, dar aceştia au refuzat. Discuţiile s-au purtat pe un ton politicos, potrivit surselor citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel