Data publicării:

Meleşcanu: Soluţionarea conflictului din Republica Moldova rămâne o prioritate majoră pentru România

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a participat, luni şi marţi, la Reuniunea informală a şefilor diplomaţiilor din statele participante OSCE, organizată în Slovacia, prilej cu care a afirmat că soluţionarea conflictului din Republica Moldova rămâne "o prioritate majoră" pentru România, a informat MAE.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE transmis miercuri AGERPRES, ministrul Meleşcanu a subliniat necesitatea implementării depline a principiilor şi angajamentelor asumate de statele participante OSCE pe toate cele trei dimensiuni ale activităţii organizaţiei: politico-militară, economică şi de mediu, precum şi cea umană. El a evidenţiat importanţa cooperării OSCE - UE, precum şi contribuţia specifică a României în contextul deţinerii, în primul semestru al anului 2019, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

"Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române a transmis o serie de mesaje-cheie pe domenii de interes prioritar pentru România, cu accent pe reconfirmarea sprijinului pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi impulsionarea acţiunii OSCE în soluţionarea conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre", se arată în comunicat.

Potrivit MAE, Meleşcanu a afirmat că soluţionarea conflictului din Republica Moldova rămâne "o prioritate majoră" pentru România, reconfirmând astfel sprijinul pentru negocierile în format 5+2, ca unic cadru care garantează transparenţa şi legitimitatea unei soluţii durabile, bazate pe respectarea deplină a suveranităţii şi integrităţii teritoriale.

Şeful diplomaţiei române a susţinut funcţionarea corespunzătoare a mecanismelor şi instituţiilor autonome ale OSCE, precum şi a prezenţelor în teren ale organizaţiei. Totodată, a reiterat sprijinul României pentru promovarea unor abordări integrate ale provocărilor de securitate, cu impact multidimensional, menţionează comunicatul.

În marja reuniunii ministeriale informale a OSCE, ministrul Teodor Meleşcanu a avut o întrevedere cu omologul andorran, Maria Ubach Font. În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă principalele teme de pe agenda bilaterală, precum şi unele aspecte legate de negocierile Acordului de asociere Andorra-UE.

Meleşcanu a reliefat interesul părţii române pentru dezvoltarea dimensiunii economice a cooperării româno-andorrane şi potenţialul de dezvoltare a cooperării bilaterale, deopotrivă la nivel bilateral, cât şi în cadrul forurilor internaţionale, se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel