"Subiectul este legat de problema completelor de cinci care au fost adoptate prin lege. ÎCCJ a făcut un regulament prin care spunea că pentru anumite dosare se poate face și din complet de trei. Din punctul meu de vedere, ei nu pot legifera. Trebuie să se țină în litera legii, care a spus complet de cinci. Pentru a nu avea un conflict constituțional între Parlament și Justiție, am prezentat mai multe argumente care reies din activitate și unele care se referă și la decizii ale CCR. Sunt mai multe (dosare - n.r.) blocate în care s-au făcut în instanță cereri de la avocați ca să fie trimise la CCR. Nu e normal ca să faci caz pe caz și să rezolvi conflictul ca atare. Ieri (miercuri - n.r.) am sesizat", a declarat, joi, pentru Mediafax, Teodor Meleșcanu.
Reprezentanții Curții Constituționale au transmis că părțile implicate în conflict au termen până la 20 noiembrie pentru a-și exprima punctele de vedere. Termenul pentru ședința de judecată se va stabili ulterior.
CCR a admis sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Pe 3 iulie, CCR a admis sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecție făcută de Florin Iordache. Decizia de admitere a fost luată cu 5 voturi „pentru” și 4 „împotrivă”, din totalul de nouă judecători ai Curții Constituționale, au spus surse oficiale, pentru Mediafax.
CCR arată, în motivarea deciziei prin care a stabilit un , că CSM avea obligația de a stabili criteriile prin care magistrații Înaltei Curți sunt selectați pentru a judeca cazurile de corupție. Curtea Constituțională a constatat că nu există prevederi legale care să stabilească specializarea judecătorilor Înaltei Curți în materia judecării infracțiunilor de corupție.
Curtea transmite că, nerespectând legea privind constituirea completurilor specializate, Înalta Curte de Casație și Justiție a afectat rolul și competența Parlamentului. CCR a constatat, de asemenea, că ÎCCJ s-a aflat într-un conflict juridic de natură constituțională în perioada 21 aprilie 2003 - 22 ianuarie 2019.
Dosare rejudecate
Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate în primă instanță, anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează să fie rejudecate.
Avocații lui Liviu Dragnea au invocat lipsa completurilor specializate în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Între timp, ÎCCJ a decis condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă.
Conflictul juridic a fost sesizat de Florin Iordache pe marginea articolului 29, alineatul (1) din Legea 78/2000 care prevede că: „Pentru judecarea în prima instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate”. Acţiunea a fost făcută de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, în perioada 16-24 martie, când acestuia i-au fost delegate atribuţiile de către preşedintele Camerei Liviu Dragnea din cauza unor probleme la spate care au necesitat internarea liderului PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică