Data publicării:

Mehedinţi: Două drumuri comunale blocate şi două podeţe afectate de inundaţiile din ultimele ore

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Traficul rutier pe drumurile comunale 35 şi 44 din judeţul Mehedinţi este întrerupt în urma producerii de torenţi pe timpul manifestării codurilor hidro-meteorologice din ultimele ore, fiind afectate şi două podeţe de pe raza localităţilor Rudina şi Brateşul, a informat, miercuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

'Evoluţia fenomenelor hidro-meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Mehedinţi, la nevoie pompierii fiind pregătiţi să intervină în sprijinul autorităţilor locale şi cetăţenilor. Având în vedere posibilitatea creşterii debitelor pe anumite râuri, facem apel la cetăţeni să nu se apropie de malurile acestora şi să nu încerce să le traverseze prin apă. Informaţii despre persoane care se află în pericol sau au rămas izolate vor fi imediat anunţate prin numărul unic de urgenţă 112', a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU 'Drobeta' al judeţului Mehedinţi, Ramona Nistor.

Pentru evaluarea situaţiilor de urgenţă apărute şi pentru aplicarea măsurilor ce se impun în vederea restabilirii stării de normalitate, la faţa locului se deplasează prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, împreună cu inspectorul şef al ISU 'Drobeta', Florentin Dragomir, dar şi specialişti din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel