”Nu pot să spun că prințul Harry este într-o relație abuzivă emoțional. Însă ce pot să spun este că Meghan Markle s-a ocupat să-l facă să creadă că ea este un fel de mama lui reîncarnată. Numai că de această dată, el are șansa de a o salva. E foarte greu de privit. Vă rog, încetați să le mai acordați atenție.”, a scris jurnalista Candace Owens pe Twitter, conform peroz.ro.
Harry, reacţie la adresa BBC, după scandalul cu interviul Dianei pentru Martin Bashir
Prințul Harry a semnalat că un „efect de domino al unei culturi de exploatare și practici imorale” a dus la moartea Prințesei Diana. Ducele de Sussex a semnalat că aceste practici sunt „încă populare și astăzi”, adăugând că vorbim aici despre „mai mult decât o publicație sau decât o rețea”.
„Mama noastră și-a pierdut viața din această cauză, iar nimic nu s-a schimbat până în ziua de astăzi. Dacă îi protejăm moștenirea, noi îi protejăm pe toți, salvând astfel și onoarea cu care și-a trăit viața”, se mai arată în comunicatul Ducelui de Sussex, Prințul Harry, care momentan s-a mutat în Statele Unite ale Americii alături de soția sa, Meghan Markle. Cei doi au renunțat la îndatoririle regale. BBC le-a cerut scuze celor doi fii ai Prințesei Diana, dar și soțului de la acea vreme, Prințul Charles, și fratelui Dianei, Earl Spencer.
VEZI Prinții William și Harry, comunicate despre contribuția BBC la moartea Prințesei Diana
Declaraţii controversate la adresa Familiei Regale
În cel mai nou interviu al său, Harry și-a asemănat viața în cadrul Familiei Regale cu viața unui animal într-o cușcă la grădina zoologică.
"Nu vreau să arunc vina pe nimeni. Nu cred că ar trebui să arătăm cu degetul sau să învinuim, dar atunci când vine vorba de creșterea unui copil, dacă eu am suferit o formă de durere și suferință pentru că și ea a fost suferită de tatăl meu sau de părinții mei, atunci eu voi rupe acest ciclu, nu îl voi mai transmite generației următoare", a spus prințul Harry.
În plus, el și-a comparat viața cu filmul "The Truman Show" și a spus că între vârsta de 20 și 30 de ani și-a dat seama că nu își dorește "job-ul" regal, luând în considerare și ce i s-a întâmplat mamei sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Fritz, cu buldozerul în campanie. Ciuvică: Clasica prosteală pentru proști. Dacă asta vor, să-l voteze în continuare
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?