Mega-escrocherie cu credite de nevoi personale, cu angajați ai băncilor implicați: Comision de 30% din valoarea luată de client
Sunt acuzații grave despre o ”mafie” a creditelor de nevoi personale.
Polițiștii din București fac mai multe percheziții într-un dosar de înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.
”La data de 4 decembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 4 au pus în executare 15 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Prahova şi 11 mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
În fapt, în perioada 2022-2024, mai multe persoane care doreau obţinerea unor credite de nevoi personale de la instituţii bancare, ar fi apelat la o firmă de consultanţă financiară, care le-ar fi pus la dispoziţie adrese emise în numele unor bănci, care ar fi atestat, în mod nereal, lichidarea unor credite obţinute anterior şi, cu sprijinul unor angajaţi bancari, ar fi indus în eroare instituţiile de credit privind eligibilitatea solicitanţilor.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la 850.000 de lei.
De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că, în urma acestor acte, respectiva firmă de consultanţă financiară ar fi perceput un comision de până la 30% din valoarea creditului aprobat, din care o parte ar fi ajuns la angajaţii băncii care se ocupau de dosarul de creditare.
În vederea administrării materialului, astăzi, 4 decembrie 2024, au fost puse în executare 15 mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, precum adrese false emise în numele unor bănci care atestau lichidarea unor credite şi sume, în lei şi valută, respectiv 4.000 de euro şi 40.000 de lei.
De asemenea, la angajata băncii au fost găsiţi 50.000 de lei, iar la administratorul firmei de consultanţă, 18.000 de lei, sume a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
Toate persoanele bănuite de săvârşirea infracţiunilor au fost depistate, până la acest moment, o parte dintre acestea fiind conduse la audieri.
Faţă de cei în cauză vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” arată comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News