România: - confirmate, - vindecate, - decese
Scrie-ne pe WhatsApp
sau sună-ne 0772.264.642 (L - V, 09:00 - 18:00)
DCNewsTV.ro -  Live  |  Video  |  Înregistrări
Conținutul articolului îl regăsiți mai jos.
Autor: Doinița Manic | Publicat pe: 15 sep, 08:44
Medicul Ciuhodaru, explicații după ce un primar a murit înecat cu pepene. Ce ar trebui să facem în astfel de cazuri
Medicul Tudor Ciuhodaru a explicat ce trebuie să facem atunci când apare înecare cu un corp străin. O manevră simplă poate face diferența dintre viață și moarte.

" Toți ar trebui să știm să facem asta. Heimlich și auto-Heimlich. Cum te salvezi atunci când apare înecarea cu un corp străin. O manevră simplă poate face diferența dintre viață și moarte.Mai ales că aceste cazuri sunt tot mai frecvente. Un pacient a murit înecat cu pepene în urmă cu câteva zile. Românii încă se îneacă cu mici şi cârnați de Pleşcoi în mijlocul mulţimii fără a li se aplica la timp manevra salvatoare. Lipsa educației pentru sănătate poate fi letală.

Până când proiectul meu de lege privind predarea obligatorie a ,,Noţiunilor de prim-ajutor” în şcolile din România va fi adoptat trebuie să știți:

A. Cum preveniți înecarea:

1. Mâncați fără grabă și mestecați bine.

2. Nu beți mult alcool înainte sau în timp ce mâncați.

3. Țineți obiectele mici departe de cei mici.

4. Utilizați corect protezele dentare.

 

Cum te salvezi

 

1. Rămâneţi calm dar strigaţi după ajutor. Ajutorul sună la 112.

2. Fiţi siguri că victima se sufocă prin aspirarea unui corp străin (dacă obstrucţia nu e completă manevra nu e eficientă şi poate produce leziuni.):o aspiraţie confirmată de martori, nu mai poate vorbi, tuşi şi respira,  pacient agitat, care se sufocă, duce involuntar mâna la gât iar ulterior îşi pierde conştiinţa.

3. Ridicaţi pacientul şi plasaţi-vă în spatele acestuia.

4. Îmbrăţișaţi pacientul, poziţionând pumnul mai puternic la nivel abdominal (între ombilic şi stern) peste care suprapuneţi cealaltă mână.

5. Aplicaţi compresia abdominală care trebuie să fie bruscă şi adâncă la nivelul abdomenului superior; de jos în sus şi din faţă în spate, ca şi cum aţi ridica pacientul. Se execută 5 astfel de compresii abdominale.

6. Repetaţi compresiile până când pacientul reuşeşte să expulzeze obiectul aspirat sau îşi pierde conştiinţa.

7. Dacă victima îşi pierde conştiinţa o poziţionaţi-o pe spate pe un plan dur începeţi resuscitarea. Efectuaţi aceeaşi manevră după ce aţi încălecat picioarele victimei. Aplicaţi compresii bruşte şi adânci în abdomenul superior poziţionând mâna puternică între ombilic şi stern şi aşezând cealaltă mâna peste aceasta.

8. Solicitarea ajutorului medical specializat (! medic sau asistent ) este necesară indiferent dacă manevra are sau nu succes.

 

Sfaturi importante

 

1. Dacă pacientul încă poate tuşi încurajaţi-l să facă acest lucru în continuare. O tuse puternică dislocă adesea corpul străin.

2. Atenţie la căderea victimei care se sufocă! La un moment dat îşi va pierde conştiinţa, va cădea şi se poate lovi.

3. La gravide şi obezi aplicaţi compresiile la nivelul toracelui, în partea inferioară a sternului.

4. Există şi auto Heimlich: împingeţi-vă cu abdomenul superior pe o suprafaţă orizontală dură, cum ar fi spătarul unui scaun.

Rețineți:

1. Sute de mii de oameni au fost salvaţi de ,,tratamentul antisufocare”.

2. Manevra Heimlich este metoda de dezobstrucţie a căilor aeriene în cazul unui pacient care se sufocă prin aspirarea unui corp străin

3. Trebuie învăţată şi exersată în toate şcolile din România, ca şi multe alte noţiuni de prim-ajutor.

4. Pentru a fi cu adevărat eficiente noţiunile de prim ajutor trebuie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulţirii.

5. Asta prevede legea Ciuhodaru ce poate salva mii de vieţi dar aşteaptă de prea mult timp să fie adoptată.

Doctorul Henry Heimlich a introdus această maneveră încă din 1974 dar a aplicat-o prima dată la 96 de ani, salvând viaţa unei femei de 87 de ani, Patty Ris, care se îneca cu o bucată de hamburger la un cămin de bătrâni din Cincinnati. Cu această manevră au fost salvate peste 100.000 de vieţi doar în SUA, printre care a preşedintelui Ronald Reagan, a primarului New York-ului Edward Koch şi a actorilor Elizabeth Taylor, Goldie Hawn, Walter Matthau, Carrie Fisher şi Jack Lemmon.", a explicat medicul Tudor Ciuhodaru pe pagina sa de Facebook.

VEZI ȘI: Marian Iordache, fostul primar din Medgidia, a murit

Toți ar trebui să știm să facem asta. Heimlich și auto-Heimlich. Cum (te) salvezi atunci când apare înecarea cu un corp...

Publicată de Tudor Ciuhodaru pe Luni, 14 septembrie 2020
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
DCNewsTV.ro - Ultimele materiale video
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro