Data publicării:
Medicina dentară digitală, cu prof dr Doron HAIM la ACADEMIA DE SĂNĂTATE (PARTEA 1)
Prof dr Doron HAIM, reputat expert stomatolog din Israel, vine luni, 13 decembrie, de la ora 11.00, la Academia de sănătate, emisiune realizată de prof dr Irinel Popescu, pentru a discuta despre Medicina Dentară Digitală și abordarea cazurilor complicate în stomatologie.
Este prima parte a emisiunii care ne va dezvălui cele mai performante tehnici digitale folosite în medicina dentară.
„Pe parcursul următoarelor două ediții din emisiunea Academia de Sănătate îl vom avea ca invitat pe prof. dr. Doron HAIM, director al Departamentului de Medicină Dentară de la Centrul Medical Assaf HaRofeh, afiliat Universității din Tel Aviv, afiliat Facultății Maurice and Gabriela Goldschleger, care aparține Universității din Tel Aviv. Profesorul Doron HAIM este în același timp chairman al Asociației Israeliene de Medicină Dentară Digitală și Asistată de Computer, este co-fondator și președinte al unei alte asociații israeliene, Israeli Mobile Dentistry Non Profit Organisation „Prof. Dr. Adi A. Garfunkel” și, în același timp, profesor asociat la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Preocupările domniei sale, în afară de cele de ordin general, în stomatologie, au și un compartiment mai special, aș spune, care se cheamă Medicină Dentară Digitală.
De altfel, acesta este titlul generic al discuției pe care ne-am propus să o purtăm pe parcursul a două emisiuni, și care se adresează de multe ori unor cazuri foarte complexe de reabilitare orală. Veți vedea, în cursul acestor emisiuni, cazuri, aș spune eu, chiar spectaculoase. Domnul profesor Haim abordează și pacientul cu risc medical, deci cu multe comorbidități și cu o situație precară, folosind anestezia generală. El a fost un pionier al introducerii anesteziei generale în Israel.
Și o altă preocupare specială, deosebit de interesantă a domniei sale se cheamă Heat Diffusion Imaging Technology, deci tehnologie pe baza difuziei de căldură, tradus în românește, care este folosită în imagistică și pe care o utilizează în detecția precoce a cancerelor cavității bucale. Iată, deci, că sunt foarte multe lucruri interesante pe care le vom aborda pe parcursul celor două emisiuni”, a dezvălui prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii.
Prima parte a emisiunii va fi difuzată LIVE, luni, 13 decembrie, de la ora 11.00, cu reluare de la ora 19.00, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, dar și pe Dc News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News