Medicii care aleg să profeseze în mediul rural vor beneficia de un venit dublu, spune Mezinu (CNAS). Care sunt condițiile
Medicii care vor opta pentru a-și desfășura activitatea în mediul rural, vor beneficia de un salariu dublu pe o perioadă nedeterminată, potrivit CNAS.
Medicii care aleg să îşi desfăşoare activitatea în mediul rural vor avea un venit dublu, pe o perioadă nedeterminată, faţă de cel pe care l-ar fi primit dacă ar fi ales să profeseze în oraş, cu condiţia ca în următorii doi ani de la instalare, să înscrie pe lista proprie minimum 60% din populaţia pe care o deservesc, a anunţat Larisa Mezinu, şef serviciu Relaţii cu Asiguraţii şi Presa CNAS.
Aceasta a participat, vineri, la o masă rotundă cu tema 'Sănătatea vine la tine', organizată de Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) la Comisia pentru sănătate din Senat.
'În ceea ce priveşte medicii care aleg să-şi desfăşoare activitatea în mediul rural, medicul nou-venit care va intra în contract cu Casa judeţeană Galaţi (de asigurări - n.r.), va primi o bonificaţie financiară pentru că a ales să meargă într-o zonă unde nu există un alt medic de familie.
Pe lângă venitul pe care l-ar fi primit la oraş, dacă ar fi ales să profeseze acolo, pentru o listă minimă de persoane înscrise va primi încă pe atât, pe o perioadă nedeterminată, ca să ne asigurăm că va rămâne acolo şi îşi va desfăşura activitatea.
Singura condiţie, ca în următorii doi ani, să înscrie pe lista proprie, din populaţia pe care o deserveşte, minimum 60%.
Acesta este un lucru important şi singurul pe care poate să îl facă finanţatorul sistemului de asigurări de sănătate în sprijinul medicinei de familie şi în atragerea medicilor în zonele defavorizate', a transmis oficialul CNAS, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News